Regalităţi şi Prime Doamne în ipostaze altfel. Ele au fost surprinse grădinărind

15 martie, 2018
michelle obama, kate middleton jpeg

Fie că vorbim de şefi de stat, Prime Doamne sau membri ai Caselor Regale din întreaga lume, cu toţii au plantat cel puţin o dată în viaţă un copac sau o floare. Susţinători înfocaţi ai ecologiei şi a naturii vii, regine, prinţese, ducese, preşedinţi, soţiile şefilor de stat sau chiar oameni politici au fost surprinşi săpând, culegând legume, plantând răsaduri sau manevrând o cazma. Spre surprinderea multora, s-au descurcat destul de bine în acest rol, de grădinar.

Dovadă stau fotografiile cu ei de la diverse evenimente, iar pentru unii treaba nu a fost deloc uşoară pentru că nici nu dispuneau de o vestimentaţie potrivită. Astfel, Kate Middleton, Regina Elisabeta a II-a sau Regina Maxima au grădinărit în haine elegante, păstrându-şi echilibrul pe tocuri, iar Barack Obama sau Prinţul Charles au reuşit să se descurce în ciuda outfiturilor formale.

Iată-i în cele mai amuzante ipostaze!

Foto: Getty Images, Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG