Regina Elisabeta a II-a, marcată de evenimentele din Paris

16 noiembrie, 2015
Queen Elizabeth II On Official Visit In Paris : Day One jpeg

Suverana Marii Britanii s-a declarat „profund şocată“ de atacurile teroriste din capitala Franţei.

image

Şoc şi groază la Paris, unde zeci de oameni şi-au pierdut viaţa ori au fost răniţi în atentatul de vineri. Teroarea instaurată în capitala Franţei a marcat întreaga lume, iar liderii statelor au transmis condoleanţe statului francez şi familiilor victimelor.

Printre ei, şi Regina Elisabeta a II-a, care, odată cu ameninţările Statului Islamic care a nominalizat Londra ca următoarea ţintă, simte cum pericolul terorismului s-a instalat chiar în sânul vechii Europe.

„Prinţul Philip şi cu mine suntem profund şocaţi şi întristaţi de teribilele pierderi de vieţi omeneşti de la Paris. Prezentăm cele mai sincere condoleanţe rudelor celor decedaţi şi poporului francez“, a transmis suverana Marii Britanii, transmiţându-i condoleanţe preşedintelui Franţei, François Hollande. Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg