Regina Letizia, eclipsată de o blondă foarte elegantă, la o recepţie

18 aprilie, 2018
Spanish Royals Hold A Reception at El Pardo palace   Madrid jpeg

Este una dintre cele mai cool regine, îmbrăcată mereu în tendinţe, adoptând outfituri îndrăzneţe, dar Letizia a fost eclipsată la cel mai recent eveniment la care a participat.

image

După ce a strălucit într-o rochie lungă, decupată, brodată cu perle, la gala de stat găzduită luni de ea şi de Regele Felipe, la  Palatul Regal din Madrid, iată că acum a fost rândul regalităţilor spaniole să fie invitate la un eveniment dedicat lor. Letizia şi Felipe au participat marţi seara la o recepţie organizată de preşedintele portughez Marcelo Rebelo de Sousa, la Palatul Regal din El Pardo, reşedinţă oficială în timpul vizitei sale de stat în Spania.

image

De data aceasta, Letizia nu a mai fost atât de impresionantă, alegând să poarte un outfit mai vechi, creat de Carolina Herrera, format dintr-o fustă conică şi o bluză neagră. E drept că recepţia a fost modestă faţă de banchetul de stat organizat la începutul săptămânii, aşa că regina nu şi-a dat prea tare silinţa, optând să poarte negru, o creaţie cu pene pe care a mai îmbrăcat-o în luna februarie a anului trecut.

Ea a eclipsat-o pe regina Letizia.

Nici pantofii lăcuiţi de la Magrit, geanta clutch semnată Nina Ricci şi nici măcar cerceii din aur denumiţi  'Queen Earrings', nu au reuşit să o facă să strălucească. Letizia a fost eclipsată de o blondă elegantă, îmbrăcată într-o rochie rafinată, culoarea albastru deschis, cu o pereche de sandale stiletto şi accesorizată cu bijuterii fine.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Familia regală norvegiană, martie 2024, Instagram PNG
Kate Middelton William și Michael Middleton la nuntă GettyImages 113265077 jpg
Isla Savannah Phillips nuntă Meghan Harry 2018 GettyImages 1051955606 jpg
Regina Mary a Danemarcei  cu soțul ei GettyImages jpg
Principele Nicolae al Romaniei repatriat   Casa Majestatii Sale jpg
Prințul Harry  foto   Gettyimages jpg
Letizia, Felipe, Leonor și Sofia foto profimedia 0815164168 jpg
Regina Camilla foto GettyImages jpg
Regina Camilla, Joia Mare, Profimedia (2) jpg
Regele Charles, mesaj de Paște, Profimedia jpg
Charles și William, Getty (2) jpg
Meghan Markle și Prințul Harry 1 jpg
Hugh Grosvenor si Printul William   Getty Images jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages, Instagram jpg
Prințul Harry, Meghan Markle  foto   GettyImages jpg
Kate Middleton vaccin colaj jpg
Regele Felipe, Regina Letizia și Leonor, de Ziua Spaniei foto GettyImages 1731552999 jpg
Regina Camilla foto Getty Images (2) jpg