Regina Letizia, într-o ipostază tristă, la funeralii regale

12 mai, 2017
Princess Alicia of Borbon Palma Funerals   Madrid jpeg

O Letizia sobră şi cu o rochie neagră a participat, ieri, alături de regele Felipe şi de foştii suverani Sofia şi Juan Carlos la funeraliile infantei Alicia de Burbon-Parma, ceremonie care a avut loc în capela Palatului regal din Madrid.

Felipe şi Letizia, ieri, la Madrid

La funeraliile infantei Alicia de Borbon-Parma

Doña Alicia era soţia infantelui Alfonso de Borbón-Dos Sicilias (1901-1964) -fratele Mariei Mercedes, Contesă de Barcelona şi mama fostului rege al Spaniei, Juan Carlos. Mai pe scurt, este vorba despre mătuşa lui Juan Carlos.

Răposata a decedat pe 28 martie, la respectabila vârstă de 99 de ani.

Felipe şi Letizia tocmai ce s-au întors din Norvegia, ţară pe care au vizitat-o cu ocazia aniversării celor 80 de ani împliniţi atât de Regele Harald, cât şi de soţia acestuia, Sonja.

Cuplul regal, elegant şi sobru

Infantele Elena şi Cristina

La funeralii au participat toţi membrii familiei regale spaniole, printre care şi surorile Regelui Felipe, infantele Elena şi Cristina.

Lăsând deoparte ocazia tristă, ceea ce vrem să remarcăm este faptul că prinţesa arată minunat chiar şi în astfel de ocazii triste, când ţinuta ei trebuie să fie una respectuoasă.

Foto: hepta



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (2) jpg
FotoJet Meg jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei la Premiile de cercetare medicală, Profimedia (4) jpg
Printesa Eleonore a Belgiei la 16 ani   FOTO Casa Regală (2) jpg
Regina Mary și Regele Frederik foto Daily Mail png
Juan Carlos a abdicat (foto: reuters) jpeg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
Bradfield, Berkshire, Casa in care a copilarit Kate Middleton   Profimedia, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Cina la care au participat Prințul Harry și Meghan Markle Foto Instagram (2) jpg
Kate, William, Charles și Camilla la recepția diplomatică, Profimedia jpg
Regina Margrethe a II a la Chateau de Cayx 5   Casa Regala jpg
Prințul Edward, Duce de Edinburgh, GettyImages (4) jpg
Nicolae al României și familia (1) jpg
charlene monaco beatrice borromeo profimedia 0864842794 jpg
Regina Letizia a Spaniei alături de Regina Rania a Iordaniei, Profimedia (6) jpg
Carole Michael Pippa James Middleton GettyImages 1144555676 jpg
Charles Spencer   captura de ecran png