Regina Margrethe a Danemarcei şi Prinţul Henrik, 50 de ani de mariaj

7 iunie, 2017
5 demarkfamily t jpg jpeg

Se spune că atunci când împlineşti 50 de ani de mariaj, căsnicia a ajuns la perfecţiune, la desăvârşire. Asta e şi senzaţia pe care ne-o transmite acest tablou regal, surprins odată cu sărbătorirea a 50 de ani de căsătorie a Reginei Margrethe cu Prinţul Consort Henrik.

image

Zilele trecute, suveranii danezi au sărbătorit cu fast, alături de cei dragi, nunta de aur. Cuplul regal a fost înconjurat de cei opt nepoţi, Prinţul Christian, Prinţesa Isabella, Prinţul Vincent, Prinţesa Josephine, Prinţul Nikolai, Prinţul Felix, Prinţul Henrik şi Prinţesa Athena, dar şi de cei doi fii ai lor, respectiv Prinţul Frederik şi Prinţul Joachim, care au venit însoţiţi, desigur, de soţiile Prinţesa Mary, respectiv Prinţesa Marie.

image

Aceştia din urmă le-au şi dăruit, de altfel, suveranilor danezi o nouă statuie, care poartă numele ”Miss Fredensborg”, cu această ocazie specială. Petrecerea aniversară au avut loc la Palatul Fredensborg, luni, şi i-a strâns laolaltă pe toţi moştenitorii coroanei daneze. Haideţi să vedem şi noi un video de la acest eveniment emoţionant!



Recente pe Ok! Magazine

Prințul William la slujba Commonwealth pe 11 martie 2024, la Londra, Getty Images (2) jpg
FotoJet Meg jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei la Premiile de cercetare medicală, Profimedia (4) jpg
Printesa Eleonore a Belgiei la 16 ani   FOTO Casa Regală (2) jpg
Regina Mary și Regele Frederik foto Daily Mail png
Juan Carlos a abdicat (foto: reuters) jpeg
Kate Middleton și Louis, Getty jpg
Bradfield, Berkshire, Casa in care a copilarit Kate Middleton   Profimedia, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Cina la care au participat Prințul Harry și Meghan Markle Foto Instagram (2) jpg
Kate, William, Charles și Camilla la recepția diplomatică, Profimedia jpg
Regina Margrethe a II a la Chateau de Cayx 5   Casa Regala jpg
Prințul Edward, Duce de Edinburgh, GettyImages (4) jpg
Nicolae al României și familia (1) jpg
charlene monaco beatrice borromeo profimedia 0864842794 jpg
Regina Letizia a Spaniei alături de Regina Rania a Iordaniei, Profimedia (6) jpg
Carole Michael Pippa James Middleton GettyImages 1144555676 jpg
Charles Spencer   captura de ecran png