REVELION 2018. Cum îşi petrec starurile noaptea dintre ani?

31 decembrie, 2017
FotoJet (8) jpeg

Au lăsat toate treburile deoparte şi au plecat în vacanţă ca să întâmpine Anul Nou în cel mai plăcut mod cu putinţă. Unde vor fi vedetele de Revelion şi ce vor face în noaptea dintre ani?

Bella Hadid

image

“Ce contează vremea caldă?!”, spune topmodelul care se află în Aspen, Colorado, şi se simte perfect printre oameni de zăpadă şi schiori. Totuşi, aşa înfofolită, aproape că n-o recunoaştem pe una dintre cele mai frumoase femei din lume. Bella, aşteptăm şi fotografiile de la piscină!!

Mariah Carey

image

Tot în Aspen este şi diva supremă, dar pe ea n-o admirăm atât de mult pe pârtie, la schi, cât mai ales prin spa-uri, resort-uri de lux sau acest Kemo Sabe, de pildă, care-o trimite pe cântăreaţă direct în Vestul sălbatic. Ea spune că, cel puţin anul acesta, Crăciunul este etern sau, mă rog, aşa ar vrea ea să fie şi, în asemenea caz, un răsfăţ nesfârşit este absolut necesar. De acord cu tine, Mariah!

Patrick Dempsey

image

“O zi minunată alături de familie” îşi petrece actorul din Grey’s Anatomy la sfârşit de an. El se află, împreună cu cei dragi, pe pârtie în Lost Valley, din Maine, şi nici că şi-ar fi dorit să fie în altă parte.

Selena Gomez

image

Vedeta a plecat spre Cabo San Lucas, Mexic, dar nu singură, ci împreună cu prietenii, cărora le-a făcut şi o fotografie în drumul lor. Distracţia e în toi! Să înceapă petrecerea!!!

Orlando Bloom

image

Actorul postează această imagine care numai serenitate şi relaxare deplină ne inspiră şi pune un simplu comentariu – antrenament. Probabil se pregăteşte de petrecerea dintre ani, oricum decorul din Maldive îl ajută din plin să-şi încarce bateriile.

Priyanka Chopra

image

Şi frumoasa actriţă a preferat un peisaj din care să nu lipsească soarele şi buna dispoziţie. “Eu şi nuca mea de cocos”, ne scrie Priyanka că ar fi tot ce-i trebuie pentru acest sfârşit de an. Şi cum s-o contrazicem pe vedeta aflată în Mumbai, Maharashtra?!

Katie Holmes

image

Fosta soţie a lui Tom Cruise a ales o destinaţie specifică iernii şi pare că se simte minunat pe schiuri, cel mai probabil alături de fiica ei, Suri. Nu ştim exact destinaţia, pentru că actriţa, aşa cum ne-a obişnuit, nu oferă amănunte despre viaţa ei privată, însă nici nu sunt necesare. Totuşi nu putem să nu ne întrebăm dacă n-o fi cumva şi Jamie Foxx prin preajmă... Just sayin'! ;)

Sofia Vergara

image

Starul serialului Modern Family se află în vacanţă alături de soţul ei, Joe Manganiello, care a împlinit zilele trecute, adică pe 28 decembrie, 41 de ani. Ei profită din plin de atmosfera de vis de la Casa ChipiChipi, care se află cel mai probabil în Santa Cruz de la Palma, Spania.

Demi Lovato

image

Da, este într-un costum de baie, da, arată OK, dar asta nu înseamnă că vedeta se află undeva pe plajă, poate fi la piscina din apropierea casei sau chiar în propria baie. Oricum, fără zăpadă pentru Demi, doar apă multă şi relaxare deplină.

Alessandra Ambrosio

image

“Numai energie pozitivă” îşi doreşte frumosul topmodel în noul an. Alessandra nu dezvăluie locul unde îşi va petrece Revelionul, dar nu ne facem griji că nu se va simţi bine alături de prietenii ei.

Kaia Gerber

image

“Ridică-te şi străluceşte!” Se referea la ea sau la soare? Nici măcar nu contează. Ceea ce e important e că fiica lui Cindy Crawford arată tot mai bine şi se simte în concordanţă. Distracţie plăcută, Kaia!

foto - Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG
Michael Douglas Zeta Jones GettyImages 1490705108 jpg
John Travolta și Kelly Preston, GettyImages (2) jpg
vedete la deschiderea VS jpg
Roberto Cavalli a murit   pagina oficiala jpg
Demi Moore, Profimedia (7) jpg
Angelina Jolie pe Boadway, Profimedia (10) jpg
Oana și Mioara (1) jpg
Melania și Donald Trump în 2024, Profimedia (7) jpg
Livia Graur și fiica sa, Renata, pe podiumul de modă la Soirees de la Mode de Alin Gălățescu   FOTO Remus Nicolaescu (1) jpg
Regele Juan Carlos, Regina Sofia, amanta Corinna Larsen   Profimedia jpg
poza Dan Bălan jpg
Gwen Stefani și Blake Shelton, GettyImages (2) jpg