Richie Sambora nu regretă că a părăsit trupa Bon Jovi după 30 de ani de succes: "A renunţat la scenă ca să fie tată cu normă întreagă"

10 octombrie, 2020
9 goooooooooooooooooooooooooood jpg jpeg

Fostul chitarist al trupei Bon Jovi şi-a pus familia pe primul loc în 2013, când a renunţat să mai urce pe scenă cu restul trupei Bon Jovi.

Sambora fusese una dintre figurile principale ale formaţiei timp de trei decenii, alături de liderul Jon Bon Jovi, însă fostul chitarist nu regretă că a renunţat la muzică pentru a petrece mai mult timp cu fiica sa, Ava, pe care o are cu fosta soţie, actriţa Heather Locklear.

familia jpg jpeg

“Richie a sacrificat multe pentru fiica sa, care era destul de mică atunci şi avea mare nevoie de el. Iar fostul star rock e foarte mândru de Ava, care de-abia a împlinit 23 de ani de curând”, declară un apropiat de-ai lui Sambora pentru People. Ava a absolvit cu brio Loyola Marymount University în luna mai a acestui an şi acum face nişte studii postuniversitare.

Ava, şi frumoasă, şi deşteaptă

zzzzz jpg jpeg

“A fost ziua ei de naştere recent şi Ava şi-a aniversat-o cu familia. A fost o decizie bună ca Richie să renunţe la scenă pentru a fi tată cu normă întreagă. Până la urmă, el suferea enorm când era în turnee atât de mult şi nu prea apuca să-şi vadă fiica. Richie nu are niciun regret că a renunţat la trupă”, a adăugat sursa respectivă.

Scarificiul lui Sambora

„Sambora s-a bucurat enorm că a reuşit să-şi conducă chiar el fiica în prima zi de liceu şi la petrecerile avute cu prietenii ei. Aceşti ultimi şapte ani au fost cei mai satisfăcători din viaţa lui. Au călătorit împreună prin lume şi s-au distrat de minune. N-ar renunţa la aşa ceva pentru nimic în lume.”

tot ei doi jpg jpeg

După ce a absolvit LMU, Ava şi-a împărţit timpul între mama şi tatăl ei, începând, în această toamnă, învăţâmântul postuniversitar.

cu jon jpg jpeg

„Mai ales acum, când Heather face şi ea foarte bine şi a reuşit să renunţe la dependenţele ei, cei trei simt că au primit o a doua şansă la o viaţă bună şi frumoasă. Ava şi-a petrecut ziua de naştere cu tatăl ei, acasă şi tot de acasă face ea acum şi studiile postuniversitare online, aşadar tatăl şi fiica sunt nedespărţiţi”, dezvăluie amicul lui Richie.

profimedia 0228097866 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg