Rihanna s-a despărţit de Hassan Jameel. Formau un cuplu din 2017

Actualizat:
14 rihanna si hassan jameel s au despartit 3 jpg jpeg

Doi ani a ţinut iubirea lor! Rihanna s-a despărţit de milionarul Hassan Jameel! Toţi îi vedeau în faţa altarului, dar au decis să o ia pe drumuri separate!

În anul 2017, Rihanna ocupa atunci prima pagină a revistelor internaţionale. La momentul respectiv s-a aflat că începea o nouă poveste de iubire. Iubitul nu era vreun artist sau vreun regizor celebru, ci un milionar cu o avere impresionantă: tânărul Hassan Jameel. Atunci au apărut vacanţele exotice, plimbările de sute de mii de euro, luxul fiind la el acasă. 

Hassan Jameel deţine o avere impresionantă, dar nici ea nu se lasă mai prejos. Cântăreaţa face bani frumoşi din muzică, dar şi din contractele de imagine pe care le are. Împreună făceau o echipă pe cinste, până acum. Cei doi îndrăgostiţi s-au despărţit. 

Vestea tristă a confirmată de prieteni de-ai artistei pentru TMZ. Mulţi îi vedeau împreună, căsătoriţi, cu copii, dar iată că ei au decis să o ia pe drumuri separate. 

Acum ceva timp, celebra artistă făcea declaraţii despre copii, semn că îşi doreşte să devină curând mamă: „Fără îndoială.” Apoi a explicat: „Nu mă gândesc la astfel de lucruri. Nu ştiu, sunt planurile lui Dumnezeu. Dar după acest interviu abia aştept toate zvonurile cum că aş fi însărcinată”, declara atunci artista. 

13 rihanna si hassan jameel s au despartit 4 jpg jpeg

Rihanna, copilărie traumatizantă din cauza tatălui dependent de droguri şi extrem de violent

Născută în Caraibe, RiRi n-a avut parte de o copilărie de vis, cum ne-am fi aşteptat, dimpotrivă. Artista a asistat la scene crunte de violenţă între părinţii ei, cauzate de dependenţa de cocaină a tatălui ei.

“Tata a fost un soţ îngrozitor, dar un tată foarte bun”, a declarat diva la un moment dat dându-ne de înţeles că şi-a iertat părintele pentru toate bătăile pe care i le dădea soţiei lui şi pentru scandalul şi atmosfera tensionantă pe care le crea în casă. Şi au fost destule!



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg