Rihanna, un nou dezastru vestimentar. Ţinuta improvizată de cântăreaţă depăşeşte orice imaginaţie

20 octombrie, 2017
Rihanna arriving at Milk Studios in New York City jpeg

Cine mai poate înţelege stilul extravagant al Rihannei, mai ales de când şi-a lansat colecţia Fenty Puma? Ei bine, cântăreaţa uimeşte pe zi ce trece şi nu prin alegeri vestimentare care să-i pună silueta în valoare, ci mai degrabă prin haine care nu îi vin bine.

Un nou dezastru vestimentar.

A luat câteva kilograme în plus şi, cu toate acestea, nu se teme să iasă aproape dezbrăcată din casă, ori cu haine mult prea largi care o fac să pară enormă. Chiar şi ea a recunoscut că are momente în care se simte slabă, dar şi unele în care crede că este plinuţă. Ce-i drept, încă are picioare tonifiate, cu toate că nu mai arată deloc ca în vremurile sale bune, aşa că încă se mai îmbracă în fuste scurte sau pantaloni minusculi.

A purtat două sacouri legate la spate cu bretele de sutien.

Artista în vârstă de 29 de ani a fost foarte curajoasă ieri, însă apariţia ei nu a fost nici pe departe una care să atragă laude. Cu o nouă tunsoare bob scurt cu breton, sau poate o perucă, cu şapcă pe cap şi ochelari de soare la ochi, Riri a fost surprinsă de fotografi în timp ce se îndrepta spre un studio foto. Nu ştim dacă aceasta este exact ţinuta în care cântăreaţa, originară din Barbados, a făcut şedinţa foto, dar ştim cu exactitate ca a fost un outfit pe care nu l-am mai văzut până acum, unul dus la extreme.

Şi-a pus pungi în picioare peste sandalele cu toc.

Rihanna a îmbrăcat o pereche de pantaloni din denim foarte scurţi, iar în partea de sus a ales două sacouri pe care le-a unit în partea din faţă, iar în spate a lăsat spatele în totalitate gol. Da, Riri reinventează modă, iar bluza realizată din două sacouri cu dungi de nuanţe diferite a întrecut orice imaginaţie, să nu mai punem la socoteală faptul că nu a avantajat-o deloc. Şi asta nu a fost tot. Încălţările cântăreţei au fost şi mai bizare, deoarece a purtat o pereche de sandale stiletto peste care a pus un plastic care semăna mai degrabă cu o pungă. Şi geanta cântăreţei a fost asortată cu încălţările, din acelaşi plastic transparent prin care se vedea totul. Întreaga ţinută pare improvizată şi nu ne-ar surprinde să fie chiar ideea cântăreţei. Nici colecţia sa în colaborare cu Puma nu este una mai puţin ciudată, iar şlapii cu toc, noul trend pentru 2018, sunt nişte încălţări pe care doar artista le putea concepe.

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg