Roger Federer, distracţie în Miami alături de cei patru copii ai lui

Actualizat:
Roger Federer enjoys a beach day in Miami with his son jpeg

Roger Federer este un tip împlinit. La 36 de ani, sportivul şi-a recuperat titlul de lider mondial în tenis, iar de-acasă îl încurajează patru copii reuşiţi, pe care i-a dăruit soţia sa, Mirka.

Aflat în Miami, acolo unde aşteaptă să înceapă un important turneu de masters, elveţianul a fost surprins alături de familia sa numeroasă, distrându-se la plajă, apoi la piscina resortului în care este cazat.

Alături de unul dintre cei patru copii ai lui

image

Într-una dintre aceste fotografii îl vedem pe campionul de tenis de mână cu unul dintre gemenii săi de trei ani, Lenny sau Leo, căci e greu să faci diferenţa între cei doi băieţi.

În alte fotografii, îl putem vedea pe tenisman distrându-se în piscină alături de soţia sa, Mirka (39), şi de cei patru copii ai lor.

După cum bine ştim, Roger este tatăl a două perechi de gemeni, două fetiţe de opt ani, Charlene şi Myla, şi doi băieţi de trei ani, Leo şi Lenny.

O familie frumoasă, nu-i aşa?

Cu Mirka şi una dintre fetiţele cele mari

image

Foto: Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg