Roger Waters va cânta piesa Another Brick in The Wall alături de copii români

22 august, 2013

Roger Waters va avea invitaţi speciali în cadrul concertului de la Bucureşti, 15 copii români fiind invitaţi să urce alături de el pe celebra scenă The Wall, ce va fi asamblată in centrul Capitalei. Selectat chiar de Roger Waters

Roger Waters va avea invitaţi speciali în cadrul concertului de la Bucureşti, 15 copii români fiind invitaţi să urce alături de el pe celebra scenă The Wall, ce va fi asamblată in centrul Capitalei. Selectat chiar de Roger Waters, corul de copii va interpreta alături de acesta refrenul uneia dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul Pink Floyd: Another Brick in The Wall.

Spectacolul va avea loc în mai puţin de o săptămână, pe 28 august, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, şi se anunţă a fi cea mai spectaculoasă producţie muzicală organizată în România.

Celebra piesă Another Brick in the Wall este unul dintre cele mai aşteptate momente din cadrul show-urilor The Wall, aceasta fiind cu atât mai special, cu cât Roger Waters o interpretează de fiecare dată alături de copii din ţara gazdă.

Cei cinsprezece copii au vârste cuprinse între 10 şi 15 ani şi studiaza muzica de la 6 ani, dedicându-şi mare parte a timpului cursurilor de pian, chitară sau vioară. Cei mai multi dintre ei au participat deja la mai multe concursuri instrumentale internaţionale, activând în prezent în cadrul corului Şcolii Gimnaziale de Arte Nr. 5 din Bucureşti.

Corul a fost selectat chiar de echipa artistică a lui Roger Waters, după analizarea mai multor propuneri. Concertul The Wall va avea loc pe 28 august, în Piata Constituţiei din Bucureşti. Ultimele bilete sunt disponibile în reţeaua magazinelor Diverta, Magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi Sala Palatului, precum şi online, pe www.myticket.ro.



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg