Rona Hartner a divorţat oficial. "A semnat cu lacrimi în ochi"

21 septembrie, 2021
4 rona3 jpg jpeg

Rona Hartner şi soţul ei s-au despărţit oficial. La final, Herve a recunoscut că nu îşi mai dorea despărţirea, dar nu mai era cale de întors.

„Am semnat, în sfârşit, actele de divorţ. Herve nu mai voia să semneze. A zis că, de fapt, nu a vrut niciodată să divorţeze.

Am rămas eu aceea care voia. Asta este, cred că am făcut bine chestia asta. Noi doi am fost foarte fericiţi, nu a fost cinema, însă când a fost rău a fost atât de rău încât a depăşit tot ce se putea.

Când trebuia să semnăm, el nu a mai vrut. Ne-am prins toţi la final. Până la urmă a semnat cu lacrimi în ochi, apoi mi-a dat un buchet de flori şi o scrisoare de dragoste', a declarat Rona Hartner la Prima TV.

Cei doi au încercat o reconciliere pe parcursul acestor luni.

„Noi am încercat să ne împăcam, am vorbit foarte mult, de două luni tot vorbim. Însă, eu nu mai pot să trăiesc momentele alea ciudate, chiar dacă îmi doresc să le trăiesc pe alea bune. Prefer să rămân divorţată”.

„Am avut 55 de certuri cu el într-un an! Ne luam din nimic”.



Recente pe Ok! Magazine

Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg