Roots Revival România ajunge la Bucureşti

8 octombrie, 2014

După nouă concerte susţinute în tot atâtea oraşe, în faţa a peste 5000 de spectatori, cei 8 artişti implicaţi în proiectul Roots Revival România, vor încheia turneul naţional Colors of Maria, la Bucureşti. Cele două concerte din capitală

După nouă concerte susţinute în tot atâtea oraşe, în faţa a peste 5000 de spectatori, cei 8 artişti implicaţi în proiectul Roots Revival România, vor încheia turneul naţional Colors of Maria, la Bucureşti. Cele două concerte din capitală vor avea loc sâmbătă, 11 octombrie şi duminică, 12 octombrie, la Sala Radio, începând cu ora 20.

Roots Revival Romania este un proiect multicultural sustinut de Sensiblu si ajuns la cea de-a doua editie.Turneul promoveaza cel de-al doilea disc - Colors of Maria, inregistrat live la Sala Radio in primavara acestui an.

Va invitam sa redescoperiti muzica Mariei Tanase, intr-o interpretare proaspata, inedita, si plina de culoare, in viziunea unor artisti din Iran, Bulgaria, Marea Britanie, Turcia sau Franta. Ascultati, poate pentru prima oara, instrumente traditionale precum ney, duduk sau oud, care desi vin de atat de departe, sunt totusi atat de aproape.

Roots Revival este un proiect care vrea sa readucă în lumina scenei originile şi tradiţia culturilor autentice. Sunetele uitate sunt acum redescoperite si reinterpretate cu instrumente din alte culturi într-un mix experimental unic.

Pe scena Roots Revival Romania vor urca: Mehdi Aminian (IRAN) – Ney; Mehmet Polat (TURCIA) – Oud; Leila Renault (FRANTA) – Bas; Emmanuel Hohvannisyan (ARMENIA) – Duduk; Hristina Beleva (BULGARIA) – Gadulka; Meg Rosallen Hamilton (UK) – Vioara; Monica Madas (ROMANIA) – Voce; Maria Casandra Hausi (ROMANIA) – Voce; Aleix Tobias Sabater (SPANIA) – Percutie.

Biletele pot fi achizitionate prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librariile Carturesti si Humanitas) , online pe www.evetim.ro si la sala in ziua concertului.

Mai multe detalii puteti afla pe www.roots-revival.comsi pe pagina https://www.facebook.com/RootsRevivalRomania



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg