News

Roxana Ciuhulescu s-a logodit

Roxana Ciuhulescu s-a logodit

Când e vorba de dragoste adevărată, n-are rost să aştepţi. Iar vedeta de televiziune chiar nu pierde timpul, mai ales că vrea să devină din nou mamă.

Prima vacanţă cu noul său iubit, Silviu Bulugioiu, este deja una cu adevărat de neuitat, mai ales că în Thailanda acesta i-a oferit deja inelul de logodnă.

Plecaţi încă din a doua zi de Crăciun, împreună cu Ana, fiica Roxanei, şi cu câţiva prieteni, cei doi îndrăgostiţi şi-au dat frâu pasiunii şi, vrăjiţi de peisajul exotic, şi-au promis dragoste pe viaţă.

Roxana a primit inelul de logodnă pe plajă şi putem spune că dorinţele ei încep să se adeverească, având în vedere că a lăsat în urmă cel mai greu an din viaţa ei. "Nu aduce anul ce aduce ceasul", a anunţat vedeta de televiziune marea veste, via Facebook.

Sperăm să fie într-un ceas bun, iar Silviu să fie cu adevărat jumătatea ei!