12 momente când Kate Middleton şi Prinţul William au fost unu la unu. Sunt adorabili împreună!

Actualizat:
kate middleton, prince william jpeg

Formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri regale din lume şi nu e de mirare că şi-au câştigat de partea lor milioane de admiratori pentru că sunt adorabili împreună. Se iubesc şi asta demonstrează şi faptul că au doi copii împreună, iar în luna aprilie îi vor ura bun venit pe lume celui de-al treilea bebeluş.

Kate Middleton şi Prinţul William s-au cunoscut în facultate şi de atunci au petrecut momente memorabile împreună, iar vizitele lor oficiale în diferite ţări din lume au venit la pachet şi cu nişte experienţe inedite. Potivirea vine şi atunci când vorbim despre stilul vestimentar, căci la multe evenimente cei doi au purtat haine asemănătoare, sau au fost unu la unu ca înfăţişare. Bineînţeles, indiferent dacă sunt îmbrăcaţi după acelaţi stil, ori cu haine în culori apropiate, este evident că se completează unul pe celălalt, iar asta era vizibil din primele zile ale relaţiei lor. Chiar şi cea mai recentă apariţie, de săptămâna aceasta, când Kate şi William au vizitat un pod din Sunderland, a scos la iveală doi oameni care parcă s-ar privi în oglindă. Deloc surprinzător, Ducesa şi Ducele de Cambridge au îmbrăcat peste hainele lor nişte echipamente de şantier, mai exact câte o vestă reflectorizantă, cască şi ochaleri de protecţie. 

Iată cele mai frumoase moment când Kate şi William au fost unu la unu!



Recente pe Ok! Magazine

Kate și William, Earthshot, Getty (4) jpg
Prințesa Charlene la cursa No Finish Line   Palatul Princiar jpg
regele charles camilla printesa kate middleton si printul william Foto Profimedia
Kate Middleton Crăciun profimedia 0649147221 jpg
cât cheltuiesc femeile regale pe haine foto getty images  jpg
Prințese moarte în accident jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Cluj Napoca, 2026   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (7) jpg
Împăratul Naruhito, Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito, Prințesa Kiko, Prințesa Aiko, Prințesa Kako la garden party ul de toamnă 2026  profimedia 1147623495 jpg
FotoJet (83) jpg
Burlacii regali de la Londra   Instagram, Profimedia jpg
Kate și William, Earthshot, Getty (1) jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
William, gala Tusk, Profimedia (1) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg