Ziua în care România Mare și-a pus coroana! Acum 104 ani, Ferdinand și Maria scriau istorie la Alba Iulia. Regina a strălucit ca o împărăteasă
Acum 104 ani avea loc la Alba Iulia încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari.
Pe 15 octombrie 1922, România trăia una dintre cele mai emoționante zile ale existenței sale.
La Alba Iulia, în cetatea care văzuse împlinirea visului Marii Uniri, Regele Ferdinand și Regina Maria primeau coroanele României Întregite. Erau patru ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, patru ani de la sacrificiile care schimbaseră destinul unei națiuni. În fața unei mulțimi impresionante, sub privirile reprezentanților marilor puteri europene, cei doi suverani deveneau simbolurile vii ale unei țări pentru care generații întregi luptaseră, suferiseră și muriseră. Astăzi, la 104 ani distanță, povestea acelei zile continuă să emoționeze.
Locul ceremoniei nu fusese ales întâmplător
Alba Iulia era orașul în care, la 1 decembrie 1918, fusese proclamată unirea Transilvaniei cu România, dar și cetatea legată de numele lui Mihai Viteazul, cel care realizase, în 1600, prima unire politică a celor trei țări românești.
Pentru încoronare fusese ridicată o catedrală nouă, după planurile arhitectului Victor Ștefănescu, sfințită cu numai o săptămână înaintea marelui eveniment. Pregătirile duraseră aproape doi ani, iar festivitățile urmau să se desfășoare între 15 și 17 octombrie, la Alba Iulia și București. România își dorea o ceremonie comparabilă cu marile încoronări europene, dar încărcată de propriile simboluri istorice.
Regina Maria, în vârstă de 46 de ani, a fost apariția care a fascinat asistența
Suverana purta o rochie fastuoasă și o mantie regală din catifea, brodată cu fir de aur, creată special pentru această ocazie. Pe cap avea să primească o coroană din aur, realizată la celebra casă de bijuterii Falize din Paris, după concepția artistică a pictorului Costin Petrescu. Cântărind aproximativ 1,8 kilograme, coroana era inspirată din arta medievală bizantină și românească, cu pandantive laterale care aminteau de podoabele împărăteselor de odinioară.
Maria, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii și verișoara Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, părea desprinsă dintr-o frescă imperială.
Dar splendoarea ținutei ascundea povestea unei femei care îngrijise răniți pe front, înfruntase epidemii și contribuise la susținerea cauzei românești în străinătate.
În dimineața încoronării, solemnitatea a atins apogeul. În noua catedrală a fost oficiat un Te Deum, iar cele două coroane au primit binecuvântarea clerului ortodox.
Exista aici un detaliu extraordinar: Ferdinand era catolic, iar Maria fusese crescută în credința anglicană, însă ceremonia religioasă aparținea tradiției ortodoxe a poporului pe care îl conduceau.
Actul propriu-zis al încoronării s-a desfășurat în exterior, sub un baldachin special amenajat. Ferdinand și-a așezat singur pe cap coroana de oțel, moștenită de la Carol I și legată simbolic de Războiul de Independență.
Apoi, într-un moment de o solemnitate copleșitoare, Maria a îngenuncheat în fața soțului său, iar acesta i-a așezat pe cap greaua coroană de aur. Au răsunat clopotele, Imnul Regal și 101 salve de tun.
România Mare își încoronase suveranii
Pentru Regina Maria, clipa a avut o încărcătură profund personală. În însemnările sale, suverana avea să descrie cum a îngenuncheat în fața lui „Nando”, numele afectuos cu care își alinta soțul, în timp ce acesta îi așeza coroana pe cap.
Dincolo de fast, era încununarea unor ani teribili. În timpul războiului, familia regală cunoscuse refugiul la Iași, lipsurile, pericolul și tragedia pierderii micului Prinț Mircea, mort în 1916, la numai trei ani.
Maria nu fusese o regină care privise suferința poporului de la distanță. Vizitase spitale, alinase soldați răniți și își câștigase supranumele de „Mama răniților”. În 1919, călătorise la Paris pentru a pleda cauza României în fața liderilor occidentali. În acea zi de octombrie, coroana ei reprezenta nu doar gloria monarhiei, ci și răsplata simbolică a unei extraordinare implicări personale.
Puțini știu că fastul încoronării ascundea și tensiuni politice. Ceremonia fusese amânată față de planurile inițiale, pe fondul disputelor dintre partidele vremii, iar liderii Partidului Național Român și ai Partidului Țărănesc au ales să nu participe la festivități.
Totuși, pentru mulțimea adunată la Alba Iulia, asemenea conflicte păleau în fața semnificației momentului. Regele Ferdinand, născut într-o familie princiară germană, alesese în 1916 să intre în război împotriva Germaniei, țara sa de origine, pentru a susține idealul unirii românilor. Decizia îl costase ruptura de propria familie dinastică, dar îi adusese locul în istorie sub numele de Ferdinand Întregitorul. În proclamația adresată poporului, suveranul a adus un omagiu celor care, prin muncă, credință și jertfă, făcuseră posibilă unitatea națională.
Sărbătoarea a continuat cu un ceremonial grandios, demn de marile curți europene. Ferdinand a primit defilarea trupelor călare, înconjurat de ofițeri români și reprezentanți ai misiunilor militare aliate. Au urmat recepții, banchete și manifestări populare, iar în zilele următoare festivitățile s-au mutat la București. Un detaliu inedit este că evenimentul a fost și filmat, cu sprijinul celebrei case franceze Gaumont, astfel încât imaginile să poată fi văzute și de cei care nu participaseră. România își prezenta lumii noua identitate, iar cei doi suverani deveneau personajele centrale ale unei povești naționale pe care presa și cinematograful aveau să o ducă dincolo de granițe.
La 104 ani de la acea zi, imaginea Reginei Maria îngenuncheate pentru a primi coroana și cea a Regelui Ferdinand purtând coroana de oțel rămân printre cele mai puternice simboluri ale istoriei României.
Nu era începutul domniei lor, căci Ferdinand urcase pe tron încă din 1914, și nici momentul în care se înfăptuia Unirea, realizată în 1918. Era însă consacrarea solemnă a unui destin național împlinit cu sacrificii uriașe. Coroana de aur a Mariei și coroana de oțel a lui Ferdinand spuneau, fiecare în felul său, aceeași poveste: a unei țări care trecuse prin război, pierderi și suferință pentru a-și vedea teritoriile reunite. Iar la Alba Iulia, într-o zi de toamnă din 1922, istoria a căpătat chipul a doi suverani și strălucirea a două coroane.
Foto: Profimedia & GettyImages
