A intrat la apă! Prințesa Charlene de Monaco a slăbit atât de mult, că toate hainele par prea mari pe ea

De când și-a pus în minte să revină la silueta care a consacrat-o, soția Prințului Albert nu se mai oprește din slăbit! Iar hainele par cu toate cu un număr mai mari.

Prințesa Charlene de Monaco în haine prea largi   FOTO Palatul Princiar (1) jpg

Ne place că Charlene arată tot mai bine și că, după perioada ei sumbră în care s-a confruntat cu grave probleme de sănătate, dar și cu o depresie cruntă, o revedem iar luminoasă și zâmbitoare și cu vechea ei talie ieșind în evidență. Însă Prințesa de Monaco pare să fi căzut în extrema cealaltă, în care nu se mai poate opri din slăbit.

Știm deja că este o modă care circulă printre doamnele de la casele regale să se întreacă în siluete până ating imposibila măsură zero (pe care o credeam posibilă doar la manechinele care apar pe podium), dar iată că dezideratul de odinioară al Victoriei Beckham se regăsește și în „regulamentul” nescris de la Palatul Princiar din Monaco. Prințesa Caroline sau Prințesa Charlotte Casiraghi sunt de mult adeptele acestui principiu de estetică, iar Prințesa Charlene pare să fi aderat și ea la această normă.

Tot mai slabă, până la a părea fragilă, soția Prințului Albert de Monaco a avut câteva apariții recente absolut impresionante. Însă zilele acestea pare că nu a mai ținut cont de cât de mult a slăbit și a luat la purtare aceleași costume, care însă acum i-au rămas vizibil foarte mari.

E adevărat că noile trenduri în modă favorizează adoptarea unei vestimentații oversize, cu pantaloni largi și sacouri supradimensionate, care lasă libertate în mișcare, iar silueta poate fi doar ghicită - sau chiar ascunsă, pentru a masca eventualele neajunsuri. Însă în cazul de față, credem că Prințesa Charlene ar trebui să-și adapteze garderoba noilor dimensiuni și să evite purtarea hainelor prea largi - vizibile la nivelul umerilor, reverelor ori chiar al bazinului. Și da, ne plac ținutele ei chic masculine, cu acel twist glam, însă doar cele perfect croite pe măsurile ei.

FOTO: Palatul Princiar



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Charlene la cursa No Finish Line   Palatul Princiar jpg
regele charles camilla printesa kate middleton si printul william Foto Profimedia
Kate Middleton Crăciun profimedia 0649147221 jpg
cât cheltuiesc femeile regale pe haine foto getty images  jpg
Prințese moarte în accident jpg
Majestatea Sa Margareta și Principele Radu la Cluj Napoca, 2026   Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (7) jpg
Împăratul Naruhito, Împărăteasa Masako, Prințul Fumihito, Prințesa Kiko, Prințesa Aiko, Prințesa Kako la garden party ul de toamnă 2026  profimedia 1147623495 jpg
FotoJet (83) jpg
Burlacii regali de la Londra   Instagram, Profimedia jpg
Kate și William, Earthshot, Getty (1) jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Prințul Harry și Meghan Markle logodnă foto profimedia 1031433556 jpg
William, gala Tusk, Profimedia (1) jpg
Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg