A obosit? Anunțul Reginei Camilla după evenimentele la care a participat recent fără Regele Charles

Actualizat:

În ultimele săptămâni, Regina Camilla i-a ținut locul Regelui Charles, care primește tratament împotriva cancerului, la cele mai importante evenimente.

Regina Camilla (7) jpg

Regina Camilla a fost foarte ocupată în ultimele săptămâni, însă acum ea va lua o mică pauză de la îndatoririle regale, alți membri seniori ai familiei regale urmând să îi ia locul.

Agenda reginei pentru săptămâna aceasta nu cuprinde niciun angajament, astfel că Regina Camilla va reveni la muncă pe 11 martie, când va conduce familia regală la slujba de Ziua Commonwealth-ului de la Westminster Abbey. Se înțelege că, în timpul săptămânii libere, Camilla va petrece timp cu soțul ei, Regele Charles, și cu alți membri ai familiei sale.

În timpul pauzei pe care o va avea Regina Camilla, se înțelege că Prințul William, ducele și ducesa de Edinburgh și prințesa Anne vor conduce angajamentele în locul ei. Această veste vine după ce săptămâna trecută, Regina Camilla a fost prezentă la o slujbă de comemorare a fostului rege grec Constantin, a fost gazda unui grup de sute de copii înainte de finala concursului "500 de cuvinte" al BBC și a primit-o pe prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, la Clarence House, după aniversarea a doi ani de la războiul din Ucraina

Regina Camilla și-a asumat numeroase angajamente după ce diagnosticul de cancer al soțului ei a fost confirmat pe 5 februarie.

O declarație publicată de Buckingham Place la momentul respectiv spunea: "În timpul recentei proceduri spitalicești a regelui pentru mărirea benignă a prostatei, a fost observată o problemă separată de îngrijorare. Testele de diagnosticare ulterioare au identificat o formă de cancer.

Majestatea Sa a început astăzi un program de tratamente regulate, timp în care a fost sfătuit de medici să amâne îndatoririle față de public. În toată această perioadă, Majestatea Sa va continua să se ocupe de treburile de stat și de actele oficiale ca de obicei."

Vorbind despre modul în care Camilla își va sprijini soțul, editorul regal al publicației Hello Magazine, Emily Nash, a explicat: "Regina va fi un turn de putere pentru rege în timp ce trece prin tratamentul împotriva cancerului. Ea înțelege bine problema din munca ei cu centrele de oncologie Maggie's și va fi alături de el la fiecare pas."

Regele Charles nu este singurul membru senior al familiei regale care nu este la datorie, prințesa de Wales fiind în prezent în recuperare după ce a suferit o intervenție chirurgicală abdominală în ianuarie. 

Kate Middleton a fost internată la o clinică privată din Londra pe 16 ianuarie pentru a fi operată. Ea s-a întors acasă, la Windsor, după o spitalizare de 13 zile. Nu au fost oferite mai multe detalii despre starea de sănătate a lui Kate, dar s-a confirmat că problema este necanceroasă.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg