A plecat! Prințul Harry a părăsit Londra la 24 de ore de când s-a întâlnit cu tatăl lui, Regele Charles

Prințul Harry a părăsit Marea Britanie după o scurtă călătorie pe care a făcut-o la Londra pentru a-l vedea pe tatăl său, Regele Charles, la scurt timp după ce Palatul Buckingham a anunțat că monarhul a fost diagnosticat cu cancer.

Prințul Harry, Getty (3) jpg

Prințul Harry, în vârstă de 39 de ani, a fost văzut miercuri pe aeroportul Heathrow din Londra, după ce a petrecut aproximativ 24 de ore în Marea Britanie. S-a și întors la Meghan Markle și la copii după scurta vizită în Anglia. 

Prințul Harry a sosit marți în Marea Britanie, unde a călătorit direct la Clarence House, unde Regele Charles și Regina Camilla locuiesc. Se crede că tatăl și fiul au avut o scurtă întâlnire privată, care ar fi durat aproximativ 30 de minute. Cei doi s-au reunit pentru prima dată de la ceremonia de încoronare din mai 2023.

„Asta este bine", a spus o sursă apropiată casei regale pentru publicația People. „Să sperăm că Harry îi va aduce și pe nepoți la un moment dat, pentru că ar fi minunat pentru toți". În timp ce ducele de Sussex a petrecut timp cu tatăl său înainte ca regele să călătorească înapoi la Sandringham, o sursă regală a declarat că nu există "niciun plan" pentru ca prințul Harry și fratele său, prințul William, să se întâlnească.

Nu este clar unde a înnoptat Prințul Harry în timpul călătoriei sale în Marea Britanie. El și soția sa, Meghan Markle, au fost "rugați să părăsească" casa lor Frogmore Cottage din Windsor în martie 2023, după ce s-au retras din rolurile lor regale în 2020 și s-au mutat în SUA.

Cuplul s-a stabilit în California, împreună cu fiul lor, Prințul Archie, în vârstă de 4 ani, și cu fiica lor, Prințesa Lilibet, în vârstă de 2 ani. Călătoria de acum a Prințul Harry în Marea Britanie a fost la fel de scurtă ca cea din luna mai 2023, care a avut ca scop participarea la încoronarea tatălui său. La doar câteva ore după evenimentul de la Westminster Abbey, ducele de Sussex s-a îndreptat spre aeroport și s-a întors acasă, în California, pentru a marca cea de-a 4-a aniversare a prințului Archie, care a căzut în aceeași zi cu evenimentul regal.

Regele Charles are cancer

Se pare că Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, și-a informat personal cei doi fii ai săi, precum și alți membri ai familiei, despre diagnosticul de cancer înainte ca Palatul Buckingham să facă anunțul public luni.

În urmă cu treo zile, palatul a anunțat că monarhul primește tratament pentru "o formă de cancer" printr-un comunicat. Diagnosticul a fost dat publicității la scurt timp după ce Regele Charles a fost supus unei proceduri pentru tratarea unei prostate mărite benigne, pe 26 ianuarie. Actualizarea a venit la o săptămână după ce regele a părăsit Clinica din Londra, în urma unei șederi de trei zile după operație. Cu toate acestea, el nu are cancer de prostată.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Haakon și Mette Marit foto profimedia 1086033517 jpg
Frances Villiers, Contesă de Jersey,1753 1821, sec XVIII, de Thomas Beach, profimedia 1017928329 jpg
Regele Charles și Prințul George jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Meghan versus Wallis Simpson foto getty images profimedia jpg
Prințul Harry la Parlamentul European, la Bruxelles   GettyImages 2304428146 jpg
Kate Middleton foto Country Life Magazine png
William, Eliza și Amelia Spencer jpg
Prințesa Charlene de Monaco foto Facebook jpg
Prințesa Kate a vizitat Spitalul Comunitar Chase din Bordon, Hampshire, Profimedia (1) jpg
Kate Ziua Comemorării 2026, profimedia 1151079488 jpg
Principele Rostilav Romanov și soția sa, Prințesa Foteini   Instagram jpg
Charlene și Stéphanie profimedia 1113702614 jpg
Leah Behn și Jostein Hamar   Instagram jpg
Meghan la Bruxelles, Profimedia (2) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Șeica Moza bint Nasser cu fiica ei, Șeica Hind al Thani   Instagram jpg
Prințesa Mette Marit și Prințul Haakon, octombrie 2025   Casa Regală norvegiană (2) jpg