Abdică sau nu? La 87 de ani, Regele Harald al Norvegiei a fost operat pe inimă

Oare acum, după atâtea complicații, suveranul octogenar se gândește să-i cedeze tronul fiului său, Prințul Haakon?

Abdică sau nu Regele Harald al Norvegiei, care consideră coroana o misiune pe viață?FOTO:Casa Regală
Abdică sau nu Regele Harald al Norvegiei, care consideră coroana o misiune pe viață?FOTO:Casa Regală

Ultimele zile au fost critice pentru Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a avut nevoie de spitalizare de urgență în timp ce se afla în vacanță în Malaezia. Acestuia i-a fost descoperită o infecție, după care a fost transportat medical acasă în Norvegia, pe 3 martie. A doua zi, Casa Regală a dezvăluit că problema de sănătate a suveranului este „sub control", dar că va avea nevoie de un stimulator cardiac permanent, din cauza ritmului cardiac scăzut. Casa Regală a precizat că momentul implantării stimulatorului cardiac va fi „determinat de momentul în care Majestatea Sa va fi complet vindecat de această infecție".

Ei bine, Regele Harald al Norvegiei a primit ieri dimineață acest stimulator cardiac permanent, Casa Regală norvegiană confirmând că procedura a fost „un succes", că monarhul în vârstă de 87 de ani „se simte bine" și că va rămâne în spital „încă câteva zile".

Din cauza unui ritm cardiac scăzut, regelui i s-a implantat un stimulator cardiac temporar în timp ce era spitalizat în Malaezia luna trecută. Potrivit medicului personal al Majestății Sale, Bjørn Bendz, procedura de atunci a fost efectuată pentru ca „întoarcerea regelui acasă să fie mai sigură".

Regele Harald al Norvegiei este şeful cu rol ceremonial al statului norvegian începând din anul 1991 şi este cel mai vârstnic monarh în viaţă din Europa. El a fost spitalizat de mai multe ori din cauza unor infecţii în ultimii ani şi a operat de cancer la vezica urinară. În absenţa tatălui său, Prinţul moştenitor Haakon îşi asumă regenţa. Cu toate acestea, Harald al V-lea al Norvegiei n-a luat până acum în considerarea abdicarea - care e din nou „pe masă” după ultimele lui probleme de sănătate. 

Regele Harald și soția sa, Regina Sonja, au publicat un mesaj comun pe 6 martie. „Simțim o mare nevoie de a vă mulțumi pentru toată grija, ajutorul și sprijinul în legătură cu faptul că regele s-a îmbolnăvit în timpul vacanței noastre în Malaezia. Am simțit căldura venind din partea poporului norvegian în această perioadă. Marele angajament ne-a emoționat și ne-a întărit. Mulțumim tuturor pentru grija pe care ne-ați arătat-o în familie.”

Se spune că, de data aceasta, toate costurile pentru îngrijirea monarhului norvegian se ridică la peste 200.000 de euro.



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg