Afaceri regale! Cum vrea să facă Prințesa Martha-Louise a Norvegiei 1,5 milioane de euro

S-a retras ca membru activ al Casei Regale ca să poată trăi alături de controversatul șaman Durek Verrett. Dar nu are de ce să se plângă, mereu are idei de afaceri și știe cum să facă rost de bani rapid.

Martha Louise a Norvegiei 2025   Instagram jpg

Prințesa Martha-Louise a Norvegiei e o supraviețuitoare într-o lume în care unii se uită cu admirație la monarhie, iar alții se întreabă care mai e rostul regalităților în epoca contemporană. Cumva, ea reușește să coexiste în ambele tabere, și a celor care încă o privesc ca pe o prințesă - doar e fiica Regelui Harald și sora viitorului Rege Haakon -, și a celor care îi admiră curajul de a-și lua viața în propriile-i mâini și de a trăi după propriile-i reguli. Desigut, mai există și tabăra celor care o arată cu degetul pentru că și-a pus deseori familia în situații stânjenitoare, doar din dorința de a-și afirma independența ori de a sfidac regulile de Palat.

Cert e însă că Prințesa Martha-Louise găsește mereu soluții la crizele prin care trece. Doar a făcut față unui divorț intens mediatizat, cel de scriitorul Ari Behn, tatăl celor 3 fete ale sale, Maud, Leah și Emma; apoi sinuciderii acestuia chiar de un Crăciun, de un impact incomensurabil pentru fiicele lor; apoi relației cu șamanul american Durek Verret; ori detractorilor care i-au spus fie să renunțe la a face afaceri, cât e Prințesă, fie să renunțe la indemnizația regală, dacă tot vrea să facă bani pe cont propriu din activități mai puțin clasice: dresaj de câini, consiliere ezoterică, școală de îngeri ori comercializare de vinuri.

Mai nou, Prințesa Martha-Louise s-a gândit că ar putea face rost mai rapid de bani, dacă ar renunța la o proprietate pe care o deține din 2003, de pe vremea mariajului cu defunctul Ari Behn. Anume vila din Lommedalen cu vedere la lac, pe care dorește s-o vândă pentru 1,5 milioane de euro.

Anunțul pus chiar de ea pe contul de Instagram pe 3 august arată că e vorba despre o cabană de 455 mp amplasat pe un vast domeniu de 5,7 hectare, într-o pădure aflată la o jumătate de oră de centrul capitalei Oslo. O clădire datând din 1939, care a fost extinsă în mai multe etape în ultimii ani, pentru a-i adăuga șeminee, un garaj și câteva dependințe.

Prințesa Martha-Louise are nevoie de bani

Aceasta nu este prima oară când fiica Regelui Harald încearcă să vândă această proprietate, inițial Martha-Louise a Norvegiei cerând pe ea 20 de milioane de coroane (adică 1,7 milioane de euro). „Aștept doar o nouă familie care să o iubească la fel de mult ca noi. Cai, schi, golf și activități în aer liber. Casa iubește râsetele copiilor, nopțile de jocuri, nopțile de filme, nopțile de muzică, petrecerile aniversare, cinele de familie, petrecerile în pijamale. Avem atât de multe pentru care să mulțumim acestei case frumoase", a scris Märtha Louise în postarea sa, probabil din vacanța sa de vară în Corsica. „Cel mai bun loc”, a comentat fiica ei, Leah. „Îmi va lipsi acest sanctuar”, a adăugat soțul ei, șamanul Durek Verrett.

Înainte de a-și scoate la vânzare proprietatea din Lommedalen, fiica Regelui Harald și a Reginei Sonja a Norvegiei a plătit 1,5 milioane de euro în 2023 pentru a cumpăra o altă casă în mijlocul naturii, în suburbia Bærum, nu departe de Oslo. Dar, în mijlocul unei dispute cu proprietarul anterior, un anume Karin Hindsbo, director al Tate Modern din Londra și fost director al Muzeului Național al Norvegiei, prințesa a fost nevoită să găsească o altă adresă temporară.

Potrivit presei norvegiene „Se og Hor”, în așteptarea soluționării litigiului său imobiliar, Martha-Louise, soțul său, Durek Verrett, și fiica sa cea mică, Emma, au putut să se mute într-un apartament din centrul orașului Oslo aparținând familiei Reginei Sonja. Penthouse-ul de 220 de metri pătrați îi era deja familiar prințesei, care a locuit acolo o perioadă cu Ari Behn înainte de a se muta în Lommedalen.

FOTO: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle și Prințul Harry Instagram3 png jpg
Sarah Ferguson și Prințesa Eugenie   FOTO Instagram jpg
Edoardo Mapelli Mozzi și Prințesa Beatrice la nunta lui Peter Phillips cu Harriet Sperling   profimedia 1108323741 jpg
regele Felipe regina Letizia Sofia și Leonor profimedia 1115739353 jpg
Meghan, GettyImages 1036438362 jpg
Ducesa Sophie, Prințesa Beatrice, Prințul Andrew, Prințesa Eugenie, Regina Elisabeta, în 2006  GettyImages 71228650 jpg
Prințul Edward, Duce de Edinburgh, cu Charlotte, George și Louis, Profimedia (1) jpg
Printul Harry in uniforma de pilot de elicoptere in armata   profimedia 0413824036 jpg
Prințesa Diana  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Letizia, Regele Felipe și fiicele lor, Prințesa Leonor și Infanta Sofia la întâlnirea cu Papa Leon   FOTO FOTO Casa Regală spaniolă (1) jpg
Kate Middleton profimedia 1116277674 jpg
Kate William Charles Încoronare, Profimedia (2) jpg
Cleopatra VII Philopator, Profimedia (1) jpg
Kate și Eugenie, GettyImages (2) jpg
Regina Maxima a Olandei   profimedia 0998391448 jpg
Regele Charles în Scoția (2) jpg
Contele Nikolai de Monpezat și Benedikte Thoustrup la showul Aje de la Australian Fashion Week 2025, GettyImages (2) jpg
Regele Henric al II lea al Franței cu amanta lui, Diane De Poitiers, Ducesă de Valentinois   Profimedia (2) jpg