Alb ca-n ziua nunții. Ducesa Sophie, diafană la Royal Ascot, la aniversarea a 25 de ani de mariaj

Ieri, Ducesa de Edinburgh, în vârstă de 59 de ani, a făcut o declarație de fashion cu trimitere directă la cea de-a 25-a aniversare a căsniciei ei, îmbrăcând alb.

Ducesa Sophie la Royal Ascot profimedia 0883079157 jpg

Sophie a îmbrăcat în a doua zi a festivalului ecvestru Royal Ascot o rochie albă lungă, cu o piesă suprapusă transparentă și cu broderie florală. Ducesa care a sosit de mână cu soțul ei, Prințul Edward, și-a coordonat ținuta într-un mod foarte șic, cu o pălărie spectaculoasă, cu o floare albă, o geantă și o pereche de pantofi la rândul lor albi.

Sophie a fost, ieri, una dintre cele mai șic prezențe feminine de la Royal Ascot, acolo unde au mai sosit Prințul William și socrii săi, Carole și Michael Middleton, Zara și Mike Tindall, Prințesa Anne, Prințesele Eugenie și Beatrice și Regina Camilla.

Ducele și Ducesa de Edinburgh au sărbătorit, ieri, 25 de ani de căsătorie. Cei doi și-au legat destinele pe 19 iunie 1999, într-o ceremonie relativ modestă, la Capela St. George din Windsor. De fapt, până la marea plecare a Ducilor de Sussex, cei doi au format un cuplul modest și discret, care nu provoca prea mare interes presei britanice.

Spre deosebire de nunțile extravagante ale celorlalți trei frați ai lui Edward, nu a existat nicio parte ceremonială sau implicare militară în evenimentul Prințului Edward, la cererea cuplului.

Nunta a fost în mare parte un eveniment de familie, frații lui Edward, Prințul Charles și Prințul Andrew, servindu-i drept cavaleri de onoare, iar numărul de invitați fiind de 500.

Sophie Edward nuntă profimedia 0022418021 jpg

Interesant este că, dintre cei patru copii ai Reginei Elisabeta, Edward, acum în vârstă de 60 de ani, este singurul care nu a divorțat și nu s-a recăsătorit.

El și Sophie au împreună o fiică de 20 de ani, Lady Louise, și un fiu de 16 ani, James, care i-a succedat tatălui său cu titlul de Conte de Wessex.

James este mult mai discret decât sora lui, așa cum o demonstrează, printre altele, absența sa de la evenimentul Trooping the Colour, din weekendul trecut.

Foto: profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg