Albert și Charlene, un nou portret oficial de familie, alături de copii. Sunt o familie superbă

Noi fotografii cu gemenii regali monegasci! Prințul moștenitor Jacques și sora sa geamănă, Prințesa Gabriella, au pozat pentru fotografii în fața Palatului Princiar pentru a sărbători Ziua Națională a orașului Monaco miercuri, 19 noiembrie.

FotoJet (39) jpg

Moștenitorul tronului monegasc, Prințul Jacques, a fost atât de elegant în uniforma sa militară, în timp ce Prințesa Gabriella arăta fascinant în ținuta sa complet roșie: rochie roșie, palton roșu și pantofi tip balerini cu baretă, de un roșu intens, iar în piept prinsă în partea stângă panglica Marelui Ofițer al Ordinului Grimaldi, pe care tatăl său, Prințul Albert al II-lea de Monaco, i-a acordat-o pe 10 mai 2015.

Prințul Moștenitor Jacques și Prințesa Gabriella vor împlini 11 ani pe 10 decembrie 2025. Sunt doi copii adorabili, care fac spectacol de fiecare dată.

Imaginile realizate de fotografii Palatului sunt parcă rupte dintr-un basm modern. Nimic nu e întâmplător.

Toată familia s-a jucat cu culorile steagului național și iată ce ansamblu splendid a fost realizat:

Charlene, Albert și copiii, de Ziua Națională a Principatului Monaco, Foto Michaël Alesi, Palais princier jpg

Prințesa Charlene a captat privirile tuturor cu această apariție SENZAȚIONALĂ, all white. Și a fost secondată de fiica sa, în roșu complet.

Copiii Prințului Albert și ai Prințesei Charlene, de Ziua Națională a Principatului Monaco, Foto Michaël Alesi, Palais princier jpg

Gemenii princiari din Monaco, Prințul Jacques și Prințesa Gabriella, au devenit încă de la naștere simboluri ale viitorului principatului. Crescuți sub atenția discretă, dar constantă a familiei Grimaldi, cei doi au început deja să-și contureze personalități distincte.

Jacques, moștenitorul tronului, tânărul ce se va afla după tatăl său la cârma Palatului Princiar este prezentat adesea ca fiind mai rezervat și mai atent, în timp ce Gabriella atrage atenția prin spontaneitatea și farmecul ei, trăsături care o fac extrem de populară în rândul publicului monegasc.

În ultimii ani, cuplul princiar Albert și Charlene i-a introdus treptat pe copii în activitățile oficiale, de la paradele naționale până la evenimentele caritabile. Chiar dacă aparițiile sunt încă rare și atent dozate, ele arată clar intenția de a-i familiariza cu responsabilitățile care îi așteaptă. Prezența lor în astfel de momente publice demonstrează și dorința monarhiei de a păstra o legătură puternică între familia domnitoare și locuitorii principatului.

În ceea ce privește previziunile pentru viitor, specialiștii în monarhii consideră că prințul Jacques va prelua, la momentul potrivit, un rol tradițional, cu o educație orientată către diplomație, reprezentare internațională și continuitatea tradițiilor statului.

Prințul Jaques de Monaco jpg

Se vorbește deja despre formarea sa într-un cadru multicultural, în spiritul Monaco, un stat mic, dar cu o influență globală puternică. Este de așteptat ca el să devină un simbol al stabilității și să continue linia începută de tatăl său și de bunicul Rainier.

Gabriella, deși nu se află în linia directă a succesiunii, este văzută ca o posibilă forță capabilă de a moderniza imaginea principatului!

Prințesa Gabriella de Monaco jpg

Mulți analiști cred că ea ar putea avea un rol similar cu cel al unor prințese din alte monarhii europene – implicată în proiecte culturale, sociale și caritabile, devenind o ambasadoare a Monaco pe scena internațională. Personalitatea ei expansivă ar putea contribui la apropierea și mai mare a familiei princiare de public, păstrând totodată eleganța și discreția specifice Casei Grimaldi.

Foto: Micha ël Alesi / Palatul Prințului



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg