ALESE să poarte alb! Charlene de Monaco, Regina Letizia și Regina Mathilde au ieșit în evidență la inaugurarea Papei Leon

Actualizat:

Prințesa Charlene de Monaco, Regina Letizia a Spaniei și Regina Mathilde a Belgiei au atras toate privirile la slujba de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea în ținutele lor albe, numărându-se printre cele 7 femei din lume care au acest privilegiu.

Inaugurare Papa Leon colaj jpg

Cele trei soții de suverani europeni au participat duminică în Piața Sfântul Petru din Vatican la slujba istorică de inaugurare a Papei Leon al XIV-lea. Charlene, Letizia și Mathilde au arătat uimitor în ansamblurile lor albe la acest eveniment istoric.

Lor li s-a alăturat și Marea Ducesă Maria Teresa de Luxemburg, soția Marelui Duce Henric, însă aceasta, spre deosebire de cele trei menționate mai sus, n-a purtat pe cap și tradiționalul văl impus în dress code-ul femeilor care-l întâlnesc pe Papa.

Este obișnuit ca femeile să poarte un voal de dantelă atunci când se întâlnesc cu liderul bisericii în biroul papal. 

Cele patru femei regale au voie să poarte alb în fața Papei, deoarece sunt soții de suverani catolici. Această regulă adoptată de Vatican poartă denumirea de „il privilegio del blanco”, care se traduce prin „privilegiul albului”.

Doar șapte femei din întreaga lume au voie să poarte alb atunci când îl întâlnesc pe Papa la Vatican. Acestea sunt Prințesa Charlene de Monaco, Regina Letizia a Spaniei, Regina Sofia a Spaniei, Regina Mathilde și Regina Paola ale Belgiei, Marea Ducesă Maria Teresa de Luxemburg și Prințesa Marina de Napoli. În schimb, reginelor sau soțiilor de regi botezate în alt cult religios li se impune aceeași regulă ca femeilor de rând: să poarte negru la întâlnirea cu Suveranul Pontif.

Inaugurare Papa Leon GettyImages 2215681428 jpg

Papa Leon al XIV-lea, născut în America, la Chicago, și-a început azi oficial pontificatul cu o liturghie inaugurală în fața a zeci de mii de oameni, președinți, regi și prinți, o ceremonie care a combinat ritualurile antice cu simboluri evocatoare pentru Biserica Catolică.

Înainte de ceremonie, Leon a făcut primul său tur cu papa-mobilul prin Piața Sfântul Petru din Vatican, un ritual folosit atât la Vatican, cât și în străinătate, pentru a-i aduce pe papi mai aproape de credincioși.

Papa Leon FOTO Profimedia

Deși americanul Robert Francis Prevost a fost ales papă pe 8 mai, în urma tradiționalului Conclav, liturghia de inaugurare – care a înlocuit încoronarea papală după pontificatul Sfântului Paul al VI-lea – marchează oficial începutul mandatului său, prin primirea inelului pescarului și a paliumului, o bandă de lână purtată pe umeri.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton GettyImages 2300587964 jpg
FotoJet (91) jpg
Regele Haakon și Regina Mette Marit, primul salut oficial, Profimedia (4) jpg
FotoJet (90) jpg
Principesa Sofia, de la o extremă la alta   Casa Majestății Sale jpg
Kate, William, Charles, Camilla  la banchetul de stat organizat la Castelul Windsor în cinstea președintelui german Frank Walter Steinmeier și a soției acestuia, Elke Buedenbender, Profimedia (3) jpg
Prințesa Martha Louise a Norvegiei și Ari Behn   GettyImages 170161674 jpg
Prințul Christian la banchetul de stat, Profimedia (1) jpg
Regina Mary, banchet de stat, diadema cu safire, Profimedia (5) jpg
Ducesa Barbara Villers  profimedia 1017768236 jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Colaj Charlotte Lilibet jpg
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Regina Suthida a Thailandei, Profimedia (3) jpg
Prințul Emanuele Filiberto e burlac   pagina oficială (1) jpg
Elizabeth Chudleigh, Ducesă de Kingston, profimedia 0164775193 jpg
Kate Middleton versus Meghan Markle getty images jpg
Farah Diba, ultima Împărăteasă a Iranului   Instagram jpg