Alina şi Nicolae ai României, alături de Familia Regală, la reînhumarea lui Carol al II-lea FOTO

Actualizat:
1 alina maria binder nicolae al romaniei reinhumare carol al ii lea curtea de arges 1 jpg jpeg

Tensiunile din sânul Casei Regale române par a se disipa, odată cu o nouă reuniune de suflet, la Curtea de Argeş.

După căsătoria sa cu Alina-Maria Binder, Nicolae al României face paşi importanţi în reconcilierea cu familia sa. Drept dovadă, şi prezenţa sa weekendul trecut, alături de soţie, la înhumarea rămăşiţelor pământeşti ale străbunicului său, Regele Carol al II-lea.

În seara de vineri, 8 martie, sicriul fostului suveran a fost depus în Catedrala Episcopală şi Regală de la Curtea de Argeş, într-o ceremonie militară şi religioasă, la care au participat Alteţa Sa Regală Principele Radu, alături de surorile Majestăţii Sale Margareta, Principesa Sofia şi Principesa Maria - Custodele Coroanei fiind marea absentă a acestei ceremonii.

10 reinhumarea lui carol al ii lea la curtea de arges principele radu principesa sofia principesa maria nicolae al romaniei 8 jpg jpeg

Sâmbătă, 9 martie, a avut loc slujba de înmormântare, urmată de o procesiune militară şi religioasă, în care sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea a fost dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde a fost înmormântat în Pronaos.

13 reinhumarea lui carol al ii lea la curtea de arges principele radu principesa sofia principesa maria nicolae al romaniei 11 jpg jpeg

Deşi n-au schimbat prea multe cuvinte cu ceilalţi membri ai Familiei Regale, Alina şi Nicolae ai României au fost totuşi primiţi la slujbă, ca un gest firesc de revenire la relaţii mai cordiale.

2 alina maria binder nicolae al romaniei reinhumare carol al ii lea curtea de arges 2 jpg jpeg

Foto: Facebook, Daniel Angelescu/Casa Regală



Recente pe Ok! Magazine

Familia Regală marocană   Casa Regală marocană jpg
Regina Mary și Regele Frederik ai Danemarcei, GettyImages (1) jpg
Prințul William, Profimedia (3) jpg
Printul George, Printul William, Printul Louis, Printesa Kate, Printesa Charlotte, Regele Charles, Regina Camilla si Ducesa Sophie la Trooping the Colour 2024   profimedia 0881838195 jpg
FotoJet (87) jpg
Printesa Ameera profimedia 0176486357 jpg
Prințul Al Hussein bin Abdullah II, Prințesa Rajwa, Profimedia (1) jpg
Kate Middleton, Meghan Markle  foto   GettyImages, Profimedia jpg
Charlene de Monaco în alb, Brigitte Macron în negru, Profimedia (4) jpg
Prințul Harry a sărit cu parașuta în Canada, Profimedia (5) jpg
Regele Eadwig, Ælfgifu, Æthelgifu  Imagine generată cu AI png
Prințul Philip și Kate Middleton, GettyImages (5) jpg
Principesa Sofia la Festivalul Internațional de Film București 2026   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (5) jpg
Hortense Mancini, portret de Jakob Ferdinand Voet, profimedia 1011672808 jpg
Meghan și Harry la Muzeul Veteranilor din Melbourne, Profimedia (2) jpg
Nepoatele Prințesei Diana, gemenele Lady Amelia Spencer și Lady Eliza Spencer, Profimedia (1) jpg
Sverre Magnus cu sora Alexandra, GettyImages jpg
Prințesa Diana, și mama Frances Shand Kydd  foto   GettyImages jpg