„Am îngropat-o pe Diana”. Purtătorul de sicriu descrie agonia de pe fețele fiilor ei în timp ce o cobora pe prințesă în mormânt

De când jurnalistul newyorkez Jimmy Breslin, laureat cu Premiul Pulitzer, și-a făcut un nume intervievându-l pe Clifton Pollard, groparul lui JFK, a devenit o tradiție ca presa să vorbească cu cei care i-au înmormântat pe faimoșii lumii.

Este cazul mărturiei publicate de RadarOnline.com, care-i aparține lui Nigel Enright, cel care a îngropat-o pe Prințesa Diana.

Prințesa Diana de Wales, GettyImages (1) jpg

Bărbatul care a ajutat-o ​​pe Diana să fie coborâtă în mormânt a mărturisit că a petrecut săptămâni întregi antrenându-se pentru ceremonie, ​​folosind saci de nisip ca înlocuitor pentru sicriul regal.

29 de ani mai târziu, acesta este încă bântuit de momentul în care fiii prințesei, William și Harry, și-au luat rămas bun de la mama lor.

Cea mai mare și mai tristă onoare

Enright a fost ales să fie unul dintre purtătorii care au dus sicriul Dianei la ultimul ei loc de veci, pe o insulă de pe moșia familiei sale, Althorp, în 1997.

„Nu m-am putut abține să nu privesc fețele fiilor ei. Este o amintire care nu mă va părăsi niciodată. Și Charles, de asemenea, a fost incredibil. A fost cea mai mare și mai tristă onoare pe care am avut-o vreodată”, își amintește acesta.

Nigel, care avea 22 de ani când a fost rugat să fie unul dintre purtătorii de sicriu ai Dianei, a povestit, de asemenea, cum echipa sa de opt soldați purtători s-a antrenat pentru trista îndatorire, cărând un sicriu plin cu saci de nisip peste un pod special construit pentru ceremonie.

foto inmormantare Diana profimedia jpeg

Enright a dezvăluit, de asemenea, cum tensiunea emoțională a zilei i-a copleșit. Acesta era soldat în Regimentul Regal al Prințesei de Wales – în care Diana deținea gradul onorific de colonel-șef – când aceasta a murit. Fratele Dianei, Contele Spencer, a cerut regimentului să asigure purtători pentru înmormântarea privată de la Althorp, în urma emoționantei slujbe publice de la Westminster Abbey.

O coroană pe care scria «Mami»

Enright a fost unul dintre cei aleși, iar bărbatul și-a amintit următoarele: „În timp ce dricul sosea și florile erau așezate, ochiul meu a zărit o coroană care avea inscripționat doar cuvântul «Mami». Era de la William și Harry. Atunci m-a lovit emoția. A fost prima dintre multele dăți din timpul slujbei când mi-am stăpânit lacrimile. Sergentul major al companiei mele ne-a spus: «Dacă aveți de gând să plângeți, atunci plângeți. Aceasta este o zi emoționantă pentru noi toți». Toți aveam lacrimi în ochi. Am așteptat, iar apoi, cu coada ochiului, i-am putut vedea pe membrii familiei în timp ce soseau. Îl puteam vedea pe Charles mergând cu William și Harry.”

harry, charles, william GettyImages jpg

Enright a continuat: „Am cărat sicriul peste pod până la insulă și l-am așezat pe niște stâlpi care erau deasupra mormântului. Am putut vedea fețele tuturor membrilor familiei regale pentru prima dată. Îmi amintesc că m-am gândit: «Nu trebuie să mă uit la ei pentru că, dacă o fac, pur și simplu o să mă prăbușesc». Așa că am încercat să nu stabilesc contact vizual. Cu toții aveam deja lacrimi în ochi. Dar, în timp ce coboram ușor sicriul, nu m-am putut abține să nu văd fețele fiilor ei”.

„Abia după ce s-a terminat totul, emoția a prins, în sfârșit, stăpânire. Nu mă deranjează să recunosc că am plâns și am plâns ore întregi când ne-am întors la bază.”

Charles, Harry și William arhivă profimedia 0347722914 jpg

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Lady Jane Elizabeth Digby, Profimedia jpg
Regele Abdullah al II lea al Iordaniei și regina Rania Al Abdullah,  Profimedia (5) jpg
Kate, perle, GettyImages jpg
Edward John Spencer, tatăl Prințesei Diana, cu Regina Elisabeta a II a la nunta Dianei cu Charles   profimedia 0048779835 jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
4 printesa diana si john travolta 3 jpg jpeg
Prințesa Charlene de Monaco în alb și negru la Octombrie Roz   Palatul Princiar jpg
Regele Haakon, Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra a Norvegiei, Profimedia (1) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Daniel Ducruet și Stephanie de Monaco GettyImages 1319064281 jpg
Nunta Prințesa iordaniana  Aisha (4) jpg
Cora Pearl  Profimedia png
Meghan și Harry, GettyImages 1026697240 jpg
Prințul Carl Philip al Suediei e tot mai activ   Casa Regală suedeză jpg
Regina Mette Marit și Regele Haakon la nunta lor profimedia 0069160664 jpg
Prințesa Charlene de Monaco Prințul Albert și președintele Italiei Facebook2 jpg png
Prințesa Charlene de Monaco și Gabriella profimedia 1140035173 jpg
FotoJet (88) jpg