Aniversarea unei mari tragedii. Cum a murit cumnata Reginei Elisabeta, împreună cu copiii ei?

Sora Prințului Philip, Prințesa Cecilie a Greciei și Danemarcei, a murit alături de familia sa pe 16 noiembrie 1937.

Sora Prințului Philip, Prințesa Cecilie, cu soțul ei și doi dintre copii. FOTO: Profimedia
Sora Prințului Philip, Prințesa Cecilie, cu soțul ei și doi dintre copii. FOTO: Profimedia

Au trecut aproape 90 de ani de când cumnata Reginei Elisabeta a II-a și sora iubită a regretatului Duce de Edinburgh, Prințesa Cecilie a Greciei și Danemarcei, a fost ucisă în timp ce era însărcinată în opt luni, într-un accident aviatic care a mai curmat viața altor șase persoane.

Accidentul din noiembrie 1937 a marcat sfârșitul tragic al vieții „surorii preferate” a Prințului Philip, afectuos cunoscută sub numele de „Cecile”, a cărei dispariție a fost descrisă în scene traumatizante în sezonul 2 din serialul „The Crown”.

Născută în iunie 1911, Cecilie a fost al treilea dintre cei cinci copii ai Prințesei Alice de Battenberg și ai Prințului Andrew al Greciei și Danemarcei. A avut o copilărie fericită, dar a fost și martora Războaielor Balcanice și a Primului Război Mondial, care au avut consecințe dramatice și au dus la exilul familiei sale în Elveția și apoi în Franța.

În 1931, sora Prințului Philip s-a căsătorit cu Georg Donatus, Mare Duce ereditar de Hesse, vărul ei primar. Inițial distantă față de mișcarea nazistă, ea s-a alăturat Partidului Nazist în același timp cu soțul ei, în mai 1937. Cei doi au avut trei copii: pe Prințul Ludwig, Prințul Alexander și pe Prințesa Johanna. În noiembrie 1937, Prințesa Cecile și familia ei s-au îmbarcat într-o călătorie în Regatul Unit, unde urmau să participe la nunta cumnatului ei, Louis, Prinț de Hesse, cu Margaret Campbell Geddes.

Cu toate acestea, avionul în care călătoreau s-a prăbușit după ce a lovit un coș de fum al unei fabrici de lângă Ostende. De asemenea, au fost uciși soacra, soțul, fiii lor în vârstă de șase și patru ani, o doamnă de onoare și cavalerul de onoare. Pompierii au găsit rămășițele unui bebeluș, născut prematur când avionul s-a prăbușit, lângă corpul lui Cecile, sugerând că pilotul a încercat să aterizeze pentru că ea intrase în travaliu.

Prințul Philip, pe atunci în vârstă de 16 ani, era foarte apropiat de Cecile și a descris faptul că a fost chemat în biroul directorului său de la Gordonstoun pentru a i se spune despre moartea ei ca fiind unul dintre cele mai rele momente din viața sa. Ani mai târziu, el a scris: „Am cea mai clară amintire a șocului profund cu care am auzit vestea accidentului și a morții surorii mele și a familiei sale”.

Cecilie a fost înmormântată alături de soțul ei și de trei dintre copiii ei, inclusiv fiul ei născut mort, în Darmstadt, la Rosenhöhe, locul tradițional de înmormântare al familiei Hesse. Fotografii de la înmormântarea lor îl arată pe Prințul Philip flancat de rude îndurerate, toate purtând uniforme naziste distinctive. Unul este îmbrăcat în uniforma Cămășilor Brune, iar altul poartă întreaga uniformă SS. Fiica supraviețuitoare a lui Cecile și Georg, Johanna, a fost adoptată de pPrințul Ludwig și Prințesa Margaret, dar a murit doi ani mai târziu de meningită.

Ecranizarea unei tragedii

Acest eveniment îngrozitor a devenit larg cunoscut după ce a apărut în penultimul episod al sezonului 2 din serialul „The Crown”, intitulat „Paterfamilias”, care explorează zilele de școală nefericite ale prințului Charles la Gordonstoun, împletite cu flashback-uri despre perioada petrecută acolo de tatăl său. Serialul Netflix a sugerat în mod eronat că, în noiembrie 1937, Philip urma să petreacă jumătate de trimestru cu Cecile, în vârstă de 26 de ani. Acest aranjament a fost prezentat ca fiind potrivit surorii sale, care se pare că era îngrozită de zbor, deoarece i-ar fi permis să evite deplasarea la Londra pentru nuntă. Însă Philip lovește un coleg și, drept pedeapsă, este obligat să rămână la școală în timpul vacanței, lăsând-o pe Cecile fără altă opțiune decât să își însoțească familia la Londra. Philip își sună sora în speranța că aceasta îl va sprijini. De pe un aeroport german, ea îi spune că este de acord cu decizia directorului și că este „obligată” să zboare la nuntă. Camera de filmat o urmărește apoi urcând în avion.

Este adevărat că Prințul Philip a călătorit în Germania pentru înmormântare. Dar ceea ce se întâmplă în continuare în „The Crown”, spun experții regali, este pură ficțiune.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg