”Annus horribilis” la Palat! După colaborarea cu Epstein, viitoarea regină are probleme

Colaborarea cu pedofilul condamnat, care a murit în închisoare, pare să aducă un val de dezvăluiri, contestații, dezamăgiri publice. Iar la Palatul Regal norvegian este jale!

Prințesa Mette Marit în doliu și Prințul Haakon   GettyImages 1783682474 jpg

Viața regală nu este tocmai ușoară. Membrii unui Palat au beneficii, da, însă și multe obligații. Iar imaginea contează enorm. La Palatul norvegian, din păcate, lucrurile nu stau deloc roz.

Regele Harald este bătrân și bolnav, prințul moștenitor Haakon e prin în corzi și răspunde după ce fiul său vitreg are probleme serioase cu legea, în timp ce soția sa, bolnavă, slăbită și deja necăjită în urma isprăvilor reprobabile ale primului ei copil, acum are de-a face și cu o confruntare grea, aceea cu trecutul, care a început să o bântuie.

Regalii își iau sub patronaje anumite organizații caritabile. Ei bine, una dintre acestea, nu mai vrea să-și asocieze imaginea cu prințesa moștenitoare care a colaborat cu pedofilul Epstein.

Viitoarea regină a Norvegiei, în vârstă de 52 de ani, și-a cerut scuze pentru asocierea sa cu infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein, numind-o „pur și simplu jenantă”.

Prințesa Mette Marit și pedofilul Jeffrey Epstein jpg

Parlamentul norvegian a convenit marți să creeze o comisie de anchetă independentă pentru a investiga presupusele legături dintre infractorul sexual american condamnat Jeffrey Epstein și mai multe personalități din țară.

De la prințesa Mette-Marit până la un fost prim-ministru care a devenit președinte al Comitetului Nobel, publicarea recentă în Statele Unite a documentelor din dosarul Epstein a dezvăluit legături mult mai strânse decât se bănuia anterior între finanțator și personalități norvegiene.

„Este absolut crucial să se păstreze încrederea în diplomația norvegiană, în mediul politic și în democrația norvegiană”, a declarat Per-Willy Amundsen, șeful unei comisii parlamentare însărcinate cu asigurarea respectării Constituției.

Săptămâna trecută, Mette-Marit i-a cerut scuze oficial Regelui Harald al V-lea și Reginei Sonja și și-a exprimat „cel mai profund regret” după ce numele ei a fost menționat de mai multe ori în noile documente publicate de Departamentul de Justiție al SUA.

Acum, Consiliul Norvegian pentru Sănătate Mintală, aflat sub înaltul patronaj al prințesei, a anunțat că își suspendă colaborarea cu prințesa până la o nouă notificare. Secretarul general Tove Gundersen a declarat pentru NRK că nu au planificat nicio „activitate sau colaborare” cu Mette-Marit în acest an, citând declarația Palatului conform căreia aceasta se află într-o „situație solicitantă” și are nevoie de timp pentru a se „aduna”.

Fanii regali își amintesc celebrul discurs al Reginei Elisabeta a II-a, care a catalogat anul 1992 drept ”annus horribilis” pentru familia regală britanică. 

Se pare că și regalii de la Palatul Norvegiei trec în 2026 prin așa ceva.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Hamza Bin al Hussein și logodnica lui, Prințesa Noor Bint Aasem Bin Nayef, 2003   GettyImages 2447168 jpg
kate middleton si printul william foto profimedia jpg
Împărăteasa Sissi a Austriei, Profimedia (5) jpg
Meghan Markle, turneu în Columbia, august 2024  foto   Profimedia jpg
1 charles si edward profimedia 0615775559 jpg jpeg
Prințul Andrew și Regele Charles   GettyImages 1252754598 jpeg
Sarah Ferguson și fiicele ei, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie, 2024   Facebook 3 jpg
Sarah Ferguson, Regina Elisabeta, Profimedia (2) jpg
Prințesa Eugenie a fost adusă de tatăl ei, Prințul Andrew, la capela St George jpeg
Geri Halliwell foto profimedia 1081616181 (1) jpg
Marius Borg, Prințesa Mette Marit, Prințul Haakon Foto Profimedia jpg
Regele Charles Regina Camilla la slujba dedicată Zilei Commonwealth ului 2026, Profimedia (1) jpg
Kate Anne, 2026, GettyImages (4) jpg
Kate colaj jpg
Majestatea Sa Margareta la Palatul Elisabeta, martie 2026   FOTO Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale (1) jpeg
Regele Charles  sursa foto   Profimedia 0734795506 jpg
Anti monarhie, profimedia 1081523851 jpg
Prințesa Beatrice și fiul vitreg Wolfie profimedia 0827885184 jpg