Apariţie inedită a Principesei Maria! Sora Margaretei n-a mai fost văzută în public de luni de zile

Actualizat:

Mezina Regelui Mihai şi a Reginei Ana a reapărut în prim-plan după o îndelungată absenţă. Ultima oară a fost văzută în cadru intim, pe domeniul Săvârşin.

Principesa Maria la concertul organizației Concordia jpg

Ne bucurăm de fiecare dată când o revedem pe Principesa Maria, care a devenit foarte populară în urmă cu zece ani, când a şi decis să se mute definitiv în România. Aceasta a devenit mâna dreaptă a surorii sale, Margareta a României, secondând-o la multe evenimente publice sau reprezentând singură Casa Regală în diverse vizite oficiale.

În ultima vreme, însă, de când Principesa Sofia a decis şi ea să rămână definitiv în România, apariţiile sale s-au diminuat, astfel că o abia o revedem la reuniunile Familiei Regale de la Castelul Săvârşin şi la câteva evenimente de suflet. Ca de pildă, Principesa Maria a rămas fidelă organizaţiei Concordia, o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, pentru o viață autonomă și responsabilă. Proiectele sale se desfășoară în București, județul Prahova (Ploiești și Ariceștii Rahtivani) și județul Dâmbovița (comuna Odobești), adresându-se anual unui număr de peste 2.000 de persoane.

Zilele trecute, Alteța Sa Regală Principesa Maria a participat la cea de-a IX-a ediție a Concertului Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!”, organizat de Organizația Umanitară Concordia, la Teatrul Odeon, din București.

Concertul, prezentat de  jurnalista Irina Păcurariu, a adus pe scenă momente artistice de excepție: Theo Rose, Avin Ahmadi din Austria, invitată cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, precum și copiii din programele Concordia. 

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai corpului diplomatic, parteneri și susținători ai organizației, alături de Diana Certan, director executiv al organizaţiei Concordia România și Ulla Krauss-Nussbaumer, ambasadorul Austriei la București.

Concertul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru sprijinirea a 150 de copii proveniți din familii vulnerabile, beneficiari ai Centrelor de Zi Concordia, unde aceștia primesc sprijin educațional, consiliere, masă caldă și activități menite să prevină abandonul școlar.

Evenimentul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria, acordat Organizației Umanitare Concordia în anul 2015, aniversând în acest an zece ani de sprijin regal neîntrerupt pentru misiunea organizației.

FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton și Prințul William GettyImages 2297186397 jpg
Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg