Apariţiile elegante ale Ducilor de Cambridge în ultima zi a vizitei din Paris

Actualizat:
kate william jpeg

Sâmbătă, vizita oficială a Ducilor de Cambridge în capitala Franţei a luat sfârşit. William şi Kate au luat parte într-o singură zi la mai multe întâlniri oficiale, având un intinerariu foarte strict.

Au participat la o serie de evenimente în cele două zile cât au stat în Paris

Au vizitat celebrul Muzeu de Orsay, muzeul care găzduieşte cele mai multe opere de artă ale pictorilor impresionişti. Kate s-a arătat foarte interesată de tur şi le-a adresat ghizilor nenumărate întrebări, în timp ce William le-a cerut să vadă, în mod special, galeria pictorului Claude Monet.

image

Turul muzeului a fost plăcut pentru Ducii de Cambridge, însă cei care s-au bucurat cel mai mult au fost turiştii, care au avut ocazia să-i fotografieze şi să-i filmeze de aproape.

Au realizat şi o şedinţă foto în faţa Turnului Eiffel

Înainte de asta, Ducii de Cambridge şi-au supus unui test abilităţile la rugby. Cei doi au făcut o mică demonstraţie, sub privirile amuzate ale unor copii care erau elevi la British Council.

image

La aceste activităţi, dar şi la întrunirile cu victimele atacului terorist din Paris, precum şi la cele cu diverse oficialităţi politice, Ducesa de Cambridge a îmbrăcat un outfit semnat Chanel, care i-a venit ca turnat.

Outfitul Carolina Herrera

Ulterior, Kate a schimbat acest outfit cu unul semnat de unul dintre deginerii ei favoriţi. E vorba de un palton roşu, croit de Carolina Herrera, pe care Ducesa de Cambridge a ales să-l poarte la vizionarea meciului de rugby Wales versus France Six Nations. După acest eveniment, Kate şi William au fost escortaţi către aeroport, unde s-au îmbarcat într-un zbor privat cu destinaţia Anglia.

foto: Getty, Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg
Regele Charles dans Bahamas, profimedia 1147315204 jpg
Felipe al Spaniei, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert la redeschiderea grădinii exotice Monaco 13 jpg
Micheline Presle a interpretat o pe Madame de Pompadour, profimedia 1053124168 jpg
Charles în tinerețe, GettyImages 2229998813 jpg
Angus Ogilvy si Printesa Alexandra de Kent, alaturi de Regina Elisabeta a II a   GettyImages 642219363 jpg
Pippa Middleton, sora Prințesei Kate   Profimedia jpg
Margareta de Tirol foto National Gallery și Profimedia jpg