Apelul secret al lui William către repudiatul Andrew! Prințul a fost „foarte tulburat” de tot ce a aflat

Conform noilor dezvăluiri ale unui biograf regal, însuși Prințul William l-ar fi sunat pe unchiul său, chiar după ce a insistat să-i fie retrase toate titlurile.

Prințul Andrew și Prințul William   profimedia 1038052398 jpg

Conform dezvăluirilor autorului Robert Hardman din noua sa carte, „Elizabeth II: În privat. În public. În culise”, Prințul William l-ar fi sunat pe unchiul său, Andrew Mountbatten-Windsor, pentru a-l întreba ce mai face după retragerea titlurilor sale regale, în 2025. Chipurile, fiul lui Charles ar fi regretat că s-a ajuns în acest punct și a vrut să se asigure că Andrew se simte bine și nu va face vreun gest necugetat.

Potrivit expertului regal, prințul detronat ar fi fost „foarte emoționat de acest apel, William fiind una dintre puținele persoane care l-au contactat”. Totuși, contactat de Page Six, Palatul Kensington nu a dorit să comenteze nimic despre apelul secret, dar nici nu l-a negat, semn că ceva, ceva e adevărat.

Reamintim că Regele Charles al III-lea i-a retras titlul de prinț fratelui său, Andrew, și l-a expulzat din reședința sa de la Royal Lodge, trimițându-l în „închisoarea” regală de la Marsh Farm, din cauza legăturilor sale cu miliardarul pedofil Jeffrey Epstein.

În februarie 2026, Andrew Mountbatten-Windsor a fost reținut, pentru că ar fi transmis documente comerciale confidențiale lui Epstein. Potrivit Page Six, după arestarea sa, nepotul său, Prințul William, ar fi recunoscut că este „foarte tulburat”, neimaginându-și niciodată amploarea și grotescul activităților lui Epstein. De altfel, el și soția sa, Kate Middleton, au reacționat public, exprimându-și sprijinul față de victime. „Pot confirma că prințul și prințesa sunt profund îngrijorați de dezvăluirile care continuă să apară. Gândurile lor sunt în continuare îndreptate către victime”, a declarat purtătorul lor de cuvânt. 

Dacă fostul prinț Andrew va fi găsit vinovat în cazul legat de prietenul său, Jeffrey Epstein, acesta riscă închisoarea pe viață. Deși legăturile sale cu omul de afaceri american sunt cunoscute de zeci de ani, abia în 2019 cazul a luat o turnură dramatică.

Andrew și interviul care i-a grăbit decăderea

Într-un interviu acordat BBC în 2019, Andrew, pe atunci încă prinț, a declarat că nu regretă nimic din prietenia sa cu Jeffrey Epstein, acuzat de trafic sexual, violuri și pedofilie. În urma acestei declarații publice, Prințul William le-a cerut tatălui său, Regele Charles, și bunicii sale, Regina Elisabeta a II-a, să-l „excludă” pe unchiul său. „William a fost absolut inflexibil după ce a văzut interviul unchiului său la BBC Newsnight și explicațiile dezastruoase pe care acesta le-a dat cu privire la prietenia sa cu delincventul sexual condamnat Jeffrey Epstein. Refuzul de a-și cere scuze pentru această relație și de a recunoaște trauma suferită de victimele lui Epstein a fost o linie roșie absolută pentru William”, a declarat autorul regal Russell Myers pentru „Us Weekly” în februarie anul trecut.

Acum, având în vedere volumul de informații acuzatoare, suntem siguri că Prințul William nu mai empatizează de niciun fel cu Andrew și că, dacă va fi să-l mai sune vreodată, va avea un alt ton decât în timpul acelui apel secret de la finalul lui 2025.



Recente pe Ok! Magazine

Kate Middleton Ziua Comemorării 2025 GettyImages 2245657692 jpg
Thomas Markle arestat foto Getty Images The Sun jpg
Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg