Arc peste timp! Accesoriul purtat de Prințesa Anne la nunta fiului cu semnificație atât de sensibilă și personală

Actualizat:

Stilul vestimentar al fiicei Reginei Elisabeta a II-a a fost mereu unul sobru și conservator, dar de data aceasta un detaliu îi dă de gol sensibilitatea.

Prințesa Anne la nunta fiului ei, Peter Philips, cu Harriet Sperling   profimedia 1108323674 jpg

Prințesa Anne a fost toată numai un zâmbet sâmbătă, la sosirea sa la Biserica All Saints din satul Kemble, la nunta unicului ei fiu. Peter Phillips. După doi ani de relație, cel mai mare nepot al Reginei Elisabeta, s-a căsătorit cu Harriet Sperling, asistentă medicală pediatrică și scriitoare independentă, în cadrul unei ceremonii private, la care au participat mai mulți membri ai Familiei Regale britanice. Pentru această ocazie specială, mama mirelui a purtat o jachetă galbenă și un șal peste ceea ce părea a fi o rochie cu imprimeu floral roșu. De asemenea, a purtat o pălărie galbenă din mătase, cu o fundă legată în jurul borului, aceeași cu cea purtată la botezul fiicei sale, Zara, în 1981. Un detaliu vestimentar șic, dar impresionant prin simbolistica lui, de vreme ce a fost scos „în lume” la 45 de ani de la momentul inițial, la fel de festiv ca cel de ieri.

Cumva, acest simplu gest o dă de gol pe Prințesa Anne, altfel „greu de citit” ca emoție, întrucât a fost crescută într-un regim strict, propriu vechii educații în care a crescut și mama sa, Regina Elisabeta. Însă faptul că Anne a păstrat în toți acești ani această pălărioară nu neapărat spectaculoasă ca design, dar purtătoarea unei amintiri dragi de familie, pentru a o repurta tocmai acum, când e „soacră mare, spune multe despre sensibilitatea ei și despre felul ei de-a fi, în realitate.

Și nu a fost singurul liant cu trecutul emoționant! Locația aleasă pentru nuntă, Gatcombe Park, reședința de țară a prințesei Anne din Gloucestershire, unde le-a oferit fiului și fiicei sale o copilărie liberă, ferită de ochii curioși ai publicului sau ai presei și departe de rigiditatea Palatului, spune iarăși ceva despre sufletul ei și alegerile pe care le face, când vine vorba despre intimitatea casei sale. Reședința se află la scurtă distanță de Kemble și este proprietatea în care a crescut Peter. Harriet Sperling are, de asemenea, rădăcini adânci în acest comitat, fiind crescută în satul vecin, South Cerney. Părinții ei erau, de asemenea, profund implicați în biserica anglicană locală.

Prințesa Anne s-a căsătorit de două ori. S-a căsătorit prima dată cu căpitanul Mark Phillips în noiembrie 1973 la Westminster Abbey, într-o ceremonie urmărită de aproximativ 500 de milioane de telespectatori din întreaga lume. Au avut împreună doi copii, Peter și Zara. Cuplul a divorțat în 1992.



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg