Are deja un vibe american! Noi imagini din America cu Prințesa Elisabeta a Belgiei, de ziua ei

Astăzi, moștenitoarea tronului belgian împlinește 23 de ani. Pentru a marca această ocazie, Palatul Regal a publicat două noi fotografii cu fiica Regelui Philippe și a Reginei Mathilde.

Prințesa Elisabeta a Belgiei la 23 de ani în Boston, America   Casa Regală belgiană (2) jpg

Născută la 25 octombrie 2001, Prințesa Elisabeta împlinește vinerea aceasta 23 de ani. Pentru a marca această ocazie, Palatul Regal a publicat două noi fotografii ale Ducesei de Brabant. Acestea o arată pe fiica cea mare a Regelui Philippe și a Reginei Mathilde plimbându-se pe o stradă din Cambridge, Boston. Ea locuiește în prezent acolo, după ce a ales să-și continue studiile dincolo de Ocean.

Cu o rochie modernă, croită parte peste parte și prinsă în talie cu un cordon negru, coordonat stilistic cu cizmele înalte până la genunchi din piele întoarsă neagră, Ducesa de Brabant are parcă deja un aer american, mult mai degajat și potrivit vârstei sale.

Oricum, în ultimul timp, remarcasem deja o schimbare de stil în garderoba acestei prințese ușor timide, foarte discrete și care, în anturajul de acasă, părea ușor copleșită de titlul său și de responsabilitățile care o așteaptă. De câteva luni, însă, Prințesa Elisabeta a Belgiei pare să-și fi descoperit feminitatea și să și-o pună în valoare în piese tot mai moderne și elegante - având și un frumos model de urmat în mama sa, eleganta Regină Mathilde.

Prințesa Elisabeta, cel mai mare copil al Regelui Philippe și al Reginei Mathilde, a fost desemnată moștenitoare a tronului belgian de la urcarea tatălui său pe tron, la 21 iulie 2013.

La sfârșitul lunii septembrie 2023, Prințesa Elisabeta și-a încheiat cel de-al doilea an de pregătire la Academia Militară Regală. Cu această ocazie, ea a depus jurământul în fața tatălui său, promițându-și loialitatea față de rege.

FOTO: Casa Regală belgiană



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg