Au fost deconspirați! S-a aflat unde și-au petrecut vacanța de Paște Frederik și Mary ai Danemarcei

Actualizat:

Regele Frederik și Regina Mary au sărbătorit Paștele Catolic pe 31 martie și atunci și-au luat o vacanță cu copiii lor! Însă abia acum s-a aflat unde s-au relaxat!

Frederik și Regina Mary la deschiderea expoziției Frederik X Regele Viitorului, GettyImages (6) (1) jpg

Misterul regal a fost în sfârșit elucidat! A existat o mare curiozitate cu privire la vacanța de Paște a familiei regale daneze, când Regele Frederik și Regina Mary au luat o pauză de la îndatoririle regale și au părăsit Danemarca împreună cu copii lor.

Acum s-a aflat, prin imaginile date publicității, că Regele Frederik și Regina Mary s-au bucurat de o vacanță la schi cu cei patru copii ai lor în stațiunea elvețiană Verbier la sfârșitul lunii martie. Fotografiile realizate la 26 martie îl arată pe Regele Frederik, în vârstă de 55 de ani, mergând pe pârtie purtând o jachetă albastru aprins și pantaloni bleumarin.

În schimb, Regina Mary, în vârstă de 52 de ani, a arătat elegant într-un pulover Moncler tricolor cu guler înalt sub o jachetă puffer și pantaloni de schi bleumarin. Ea a fost văzută plimbându-se cu fiica ei de 16 ani, Prințesa Isabella. Iată imaginile AICI. 

Regele Frederik și Regina Mary au fost însoțiți în această călătorie și de fiul lor cel mare și moștenitor al tronului, prințul moștenitor Christian, și de gemenii lor în vârstă de 13 ani, prințul Vincent și prințesa Josephine.

Stațiunea de schi Verbier a atras o mulțime de oaspeți regali de-a lungul anilor, inclusiv Ducele de York și Sarah, Ducesa de York, împreună cu fiicele lor, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie. 

După vacanță, Regina Mary a Danemarcei și-a reluat îndatoririle regale la 3 aprilie, de atunci având o serie de angajamente solo. Marțea trecută, ea a sărbătorit la Muzeul Național din Copenhaga cea de-a 20-a aniversare a specialiștilor. Anterior, ea a marcat cea de-a 75-a aniversare a înființării Gărzii Naționale și a inaugurat un parc de căprioare. 

Palatul danez a anunțat și când va avea loc o nouă apariție oficială a Regelui Frederik și a Reginei Mary. Pe 26 mai ei vor avea o apariție la balcon, cu ocazia celei de-a 56-a aniversări a monarhului. 

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg
știre fake despre Meghan Markle generată cu AI   captură de ecran (3) jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
Prințul William și George GettyImages 2252545276 jpg
Familia regală olandeză, profimedia 1102864638 jpg
Regina Maria și actrița Marioara Voiculescu   Casa Regală, Wikipedia jpg
tânără aristocrată din secolul XVIII profimedia 0138173295 jpg
Regina Letizia a Spaniei și Felipe, Profimedia (2) jpg
Elisabeta Petrovna a Rusiei, profimedia 1004680020 jpg
Harry şi Meghan FOTO Profimedia
Regina Mary a Danemarcei, super stylish, GettyImages (1) jpg
Prințesa Mette Marit și fiul ei, Marius Borg, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol   profimedia 1110444995 jpg
Kate și William GettyImages 2212057455 jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, Profimedia (1) jpg
Kate Tom Cruise, Profimedia (1) jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Principesa Ileana, Regina Maria, Principele Nicolae, Regele Carol al II lea, Regele Alexandru I al Iugoslaviei, Regina Maria a Iugoslaviei, Principele Mihai, Arhiducele Anton al Austriei, Regina Elisabeta, Peleș, 1933-Casa Regală
Regele Charles în Antigua și Barbuda profimedia 1148371419 jpg