Bărbatul de care Prinţesa Diana era ”obsedată” a murit la 73 de ani

Actualizat:
diana printesa jpeg

Despre idila lui Charles cu Camilla, în timpul mariajului cu Diana, toţi ştiu! Puţini sunt, însă, cei care cunosc poveştile despre fosta Prinţesă de Wales şi amanţii ei. Unul dintre ei era Oliver Hoare, prieten de-al lui Charles, pentru care Diana a făcut o adevărată obsesie la începutul anilor `90.

Diana şi Hoare, bărbatul pentru care făcuse o obsesie

Potrivit presei internaţionale, fostul amant al Prinţesei Diana, Oliver Hoare, a murit la 73 de ani, în interiorul reşedinţei lui din Franţa, în urma unei bătălii crunte cu cancerul. Bărbatul, care era mai mare cu 16 ani decât Diana, ar fi avut o aventură cu aceasta în anii `90.

Deşi public n-a recunoscut nicicând, toţi cei care îl cunoşteau pe Oliver Hoare erau la curent cu obsesia Prinţesei Diana vizavi de el. Potrivit unor apropiaţi, Lady Di obişnuia să-l bage pe ascuns în Palatul Kensington şi, cândva, cei din staff-ul palatului l-au surprins aproape dezbrăcat ascunzându-se după un copac, după ce s-a pornit alarma în mijlocul nopţii.

Obsesia Dianei era atât de pronunţată încât i-ar fi zis confidentei sale, Lady Bowker, că visează să ”trăiască în Italia cu chipeşul Hoare”. Totuşi, Hoare nu era dispus s-o părăsească pe soţia lui, moştenitoare a unui imperiul petrolier, şi, în 1994, a încercat să pună punct amantlâcului cu Diana. Ce nu ştia el e că în felul acesta o să pornească o tornadă. Diana l-a ”bombardat” cu telefoane în miezul nopţii, încercând să-l recâştige.

Charles, Diana, Hoare şi soţia lui

La insistenţele soţiei sale, Hoare a contactat poliţia şi a încercat să pună stop apelurilor. Peste 300 de apeluri au fost reperate ca venind din linia privată de la Palatul Kensington, altele de la telefoanele publice din zona palatului. Ulterior, poliţia a anunţat că cercetările au luat sfârşit, ”la cerinţa domnului Hoare”.

Vorbind despre aceste apeluri, Diana a recunoscut, în interviul cu Martin Bashir din 1995, că obişnuia să-l sune pe Hoare. ”Pe o perioadă de şase – nouă luni, l-am telefonat de câteva ori, dar în niciun caz obsesiv”, a insistat ea. Biograful Lady Colin Campbell susţine că Diana era disperată la acea vreme, căci aflase că e însărcinată şi că a fost nevoită să facă avort. O supoziţie halucinantă, dar care ar da sens acestei nebunii...



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Harry William și familia jpg
Kate Middleton GettyImages 2300594413 jpg
Anne de Cleves soția lui Henric profimedia 0416507033 jpg
meghan markle si tatal foto arhiva personala thomas markle
Prințul Louis cu Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Netflix, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert, Ziua Națională, GettyImages (7) jpg
Rania în negru PNG
Letizia in Llanes, Profimedia (2) jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
 Alexandra Feodorovna, soția ultimului țar al Rusiei, Nicolae al II lea, Profimedia (3) jpg
Nicole Coste și Prințul Albert GettyImages 53222784 jpg
Romy Schneider în rolul Împărătesei Sisi a Austriei profimedia 0418443149 jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Regele Charles GettyImages 2273290275 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
Prințesa Kate și perlele, GettyImages (1) jpg
Regele Felipe, Regina Letizia, Prințesa Moștenitoare Leonor, Infanta Sofia, profimedia 1146361469 jpg