A fost descoperită băutura preferată a Prințesei Kate. Este foarte atentă cu stilul de viață, după ce a reușit să vindece cancerul

Mai mult, la o ieșire regală anterioară, a mărturisit că nu mai consumă deloc alcool. Nici nu dorește să guste măcar. În schimb, frumoasa Kate se delectează cu o băutură specială.

Prințesa Kate, ziua 2 în Italia, Profimedia (5) jpg

Aceasta nu-i lipsește mai ales când merge cu mașina.

Lucru care s-a observat mai ales sâmbăta trecută, când Prințesa de Wales a participat la eveniment, alături de Prințul moștenitor William.

Kate Middleton profimedia 1108296209 jpg

Este foarte greu ca cineva să vadă cu adevărat cum trăiesc regalii în intimitatea lor. Doar că acum, chiar a fost vizibil. Când portiera s-a deschis, se vede ce băutură avea Prințesa Kate la îndemână.

Potrivit specialiștilor publicației HELLO!, este vorba de apă de cocos.

Prințul și Prințesa de Wales au ajuns sâmbăta trecută la nunta lui Peter Phillips cu mașina personală, condusă de William însuși. Copiii nu i-au însoțit.

Când portiera s-a deschis, toată lumea s-a concentrat pe ținuta lui Kate Middleton, în timp ce alții au observat cutia cu apă de cocos din portieră.

Kate Middleton profimedia 1108282841 jpg

De ce a ales Prințesa Kate acest tip de băutură și ce trebuie să știm despre apa de cocos?

Redactor senior al revistei HELLO! și nutriționistă acreditată, Faye James, a explicat anterior că această băutură are un „profil electrolitic bogat”, care include potasiu, magneziu, sodiu și calciu.

„O porție de apă de cocos conține mai mult potasiu decât o banană medie, oferind în medie aproximativ 600 mg. Acest lucru o face deosebit de utilă după exerciții fizice, călătorii sau în timpul vremii caniculare. Dacă nu te-ai simțit bine sau te confrunți cu deshidratarea, un pahar de apă de cocos te poate ajuta să-ți restabili echilibrul electrolitic ușor și eficient”, a scris ea.

Autoarea cărților „The 10:10 Diet”, „The Menopause Diet” și „The Long Life Plan” a adăugat, de asemenea, că oferă un impuls antioxidant, care ajută la „reducerea daunelor celulare, susținerea îmbătrânirii sănătoase și reducerea riscului de boli cronice”.

Și nutriționista Charlotte Faure Green susține că electroliții din apa de cocos „îi conferă un avantaj” față de apa obișnuită, dar este important să nu uităm zaharurile ascunse. „Apa de cocos conține zaharuri naturale, în jur de 6 g la 100 ml, așa că este o băutură de savurat cu moderație, mai degrabă decât de băut la litru”, a declarat ea pentru HELLO!.

Apa de cocos este lichidul limpede și dulceag aflat în interiorul nucilor de cocos tinere (verzi). Este o băutură 100% naturală, extrem de hidratantă, renumită pentru aportul excelent de electroliți esențiali, cum ar fi potasiul și magneziul.

Datorită conținutului ridicat de electroliți, este ideală pentru refacerea organismului după efort fizic intens sau stări de deshidratare.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg
Regele Charles dans Bahamas, profimedia 1147315204 jpg
Felipe al Spaniei, Profimedia (2) jpg
Charlene și Albert la redeschiderea grădinii exotice Monaco 13 jpg
Micheline Presle a interpretat o pe Madame de Pompadour, profimedia 1053124168 jpg
Charles în tinerețe, GettyImages 2229998813 jpg
Angus Ogilvy si Printesa Alexandra de Kent, alaturi de Regina Elisabeta a II a   GettyImages 642219363 jpg