Blestemați în biserică? 40 de ani de la nunta lui Fergie cu Andrew și detaliul care le-a purtat ghinion

Au intrat în Westminster Abbey ca cel mai simpatizat cuplu și au ieșit, patru decenii mai târziu, ca paria ai monarhiei. Iar totul pare să fi început cu câteva detalii de la nuntă, un ghinion care i-a urmărit chiar de când au pășit în biserică.

Sarah Ferguson și fostul Prinț Andrew  foto   profimedia 0390117510 jpg

În 1986, Andrew Mountbatten‑Windsor și Sarah Ferguson intrau în Westminster ca un cuplu iubit, energic, cu aerul acela de prospețime pe care monarhia britanică îl căuta disperată după anii grei ai lui Charles și Diana. Cei doi se știau din copilărie, dar s-au regăsit la o petrecere în 1985, într-un moment în care Diana, deja Prințesa Inimilor și superstar global, a decis să joace rolul de Cupidon. A funcționat. Mai puțin de un an mai târziu, Andrew îi cerea mâna lui Fergie cu un inel desenat chiar de el: aur de 18K, un rubin birman și zece diamante în formă de lacrimă. Un gest romantic, dar și un preludiu al unei povești care avea să se fractureze spectaculos.

Nunta a fost un delir mediatic: 500 de milioane de telespectatori, 100.000 de oameni pe străzi și un balcon de Buckingham care urma să devină scena primului lor gest de sfidare. Deși protocolul le interzisese explicit să se sărute în public, Andrew și Fergie au ignorat instrucțiunile și au oferit mulțimii un „prim sărut” care a făcut istorie. Un moment dulce, dar care, privit azi, pare primul semn că regulile Palatului nu aveau să-i îmblânzească niciodată.

În biserică, însă, s-a întâmplat un detaliu care avea să devină legenda ghinionului lor: Sarah a greșit numele lui Andrew în fața altarului, repetând „Christian”, unul dintre prenumele lui, exact cum Diana greșise numele lui Charles cu cinci ani înainte. Un déjà‑vu cu iz de avertisment? Poate. Iar tiara ei - diadema York, comandată special de Regina Elisabeta a II-a - a fost ascunsă sub o coroană de gardenii, florile preferate ale lui Andrew. Un gest romantic, dar și un detaliu despre care a fost avertizată că i-ar putea aduce ghinion!

Pajii au fost un spectacol în sine. Micul Prinț William, în uniformă de marinar, a furat scena cu grimase, bătăi din picior, plictiseală și joacă. Un copil adorabil, dar și un contrast cu solemnitatea momentului, încă un semn că ordinea regală era, de fapt, un decor fragil.

După ceremonie, cuplul a plecat spre Heathrow într-o caleașcă descoperită, apoi spre Azore și spre iahtul Britannia, unde au petrecut cinci zile de lună de miere. Tortul nupțial, înalt de 1,67 metri, aproape cât Fergie, era plin de rom și brandy - un tribut naval, dar și o metaforă involuntară pentru viața lor: dulce, grea, amețitoare.

Mai multe pentru tine...

Apoi, totul a erupt. Andrew a petrecut doar 42 de zile acasă în 1990, prioritizând Marina înaintea căsniciei. Sarah Ferguson, vulnerabilă și nevoită să facă față presiunii publice, s-a simțit abandonată. Infidelitățile, scandalurile și tabloidele au făcut restul, până ce divorțul din 1996 a fost inevitabil.

Iar astăzi, la 40 de ani de la nunta lor, povestea lor pare sub blestemul acelei tiare cu ghinion: Andrew, fără titluri, fără onoruri, evacuat din reședință, prăbușit public din cauza scandalului Epstein. Fergie, mereu loială lui, inclusiv în ilegalități și mârșăvii. O cădere comună care face ca detaliile din biserică (numele rostit greșit, tiara cu ghinion, sărutul precipitat) să pară, în retrospectivă, semnele unui blestem.

Și totuși, în ciuda tuturor prăbușirilor, cei doi au rămas legați. Nu ca soț și soție, ci ca „uniune de suflete”, cum scrie Fergie în memoriile ei. Un cuplu blestemat în biserică, dar nedespărțit în viață, nici măcar în cele mai negre clipe.

FOTO: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Meghan Markle și Prințul Harry Instagram png
Printesa Charlene de Monaco, Printul Albert de Monaco, Printesa Caroline, Printesa Charlotte Casiraghi, Printesa Alexandra de Hanovra, Ben Sylvester Strautmann la Balul rozelor  Palais Princier de Monaco (4) jpg
Tiara găsită în Malaezia a Reginei Mary de Teck și putată de Prințesa   Margaret Profimedia jpg
Prințul Harry  GettyImages 2295150353 jpg
Meghan Markle  foto   GettyImages 2270992649 jpg
Regina Mary și Regele Frederik la aniversarea Regelui Carl Gustaf al Suediei   Casa Regală suedeză jpg
Fan Bingbing a jucat o pe Împărăteasa Wu, GettyImages (4) jpg
Filmul Theodora Împărăteasa Sclavă 1954 cu Gianna Maria Canale, Georges Marchal, personaje Teodora, Justinian, Pofimedia 0418414715 jpg
Prințesa Sophia Duleep Singh, Profimedia (1) jpg
Regina Letizia și Regele Felipe cu  președintele Finlandei, Alexander Stubb, și soția lui, Suzanne Innes Stubb   profimedia 1140935851 jpg
Kate Letizia colaj Getty Images jpg
Sarah Bernhardt  foto   profimedia 1010132945 jpg
Prințesa Diana și fratele ei, Contele Charles Spencer   Profimedia, Instagram jpg
Charles și Camilla, profimedia 1098322769 jpg
Zara Tindall Musto Country png
Meghan în bucătărie, în negru, Foto Instagram jpg
Mette, Haakon, înmormântare, profimedia 1132759913 jpg
Meghan Markle și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg