”Blestemul casei Windsor” este, de fapt, autodistrugerea? Descendenții regali nu-și mai aleg mirese aristocrate

Este o adevărată modă în ziua de azi ca prinții să nu-și mai îngusteze ca pe vremuri aria de căutare a mireselor. Cele mai multe sunt femei obișnuite, din popor.

Nu au proveniență nobilă, nu au sânge albastru. Căci știm ce s-a întâmplat când Charles și-a ales o mireasă care să corespundă și nu una pe care s-o iubească. Este cel mai concludent exemplu.

Chiar și la vremea nunții, actualul rege era îndrăgostit de Camilla. Dar cu Camilla nu avea să facă copii, iar Tronul avea nevoie de moștenitori. Alături de Diana, de viță nobilă, actualul monarh a asigurat continuitatea tronul, căci regretata Prințesă Diana i-a făcut doi fii superbi.

Pe de altă parte, nici unul din ei nu și-a ales mireasă de viță nobilă. Kate Middleton este fată din popor, Meghan, la fel. Mai mult, Meghan a reprezentat și cea mai mare frică a monarhiei: ”americancă divorțată”.

Ce se întâmplă cu acest curent al mireselor care nu sunt aristocrate?

Există inclusiv un zvon al ”blestemului Casei de Windsor”!

Este o idee fascinantă și foarte prezentă în comentariile despre monarhia britanică, însă termenul de „blestem” este mai degrabă o metaforă decât o realitate.

Mulți observatori regali consideră că adevărata vulnerabilitate a Casei Windsor nu este că membrii ei se căsătoresc cu persoane din afara aristocrației, ci că încearcă să împace două lumi care se ciocnesc permanent: tradiția monarhică și valorile moderne ale societății.

De fapt, căsătoriile cu persoane obișnuite au fost inițial văzute ca o salvare pentru Coroană. Când Kate Middleton a intrat în familie, ea a adus imaginea unei tinere educate, echilibrate și apropiate de oamenii obișnuiți. La fel, Sophie Rhys-Jones provenea dintr-un mediu non-aristocratic și s-a integrat excelent. Problema nu este originea socială, ci capacitatea de adaptare la o instituție care funcționează după reguli foarte stricte.

Exemplul care este invocat cel mai des este cel al Meghan Markle. Mulți comentatori regali susțin că ruptura dintre ea și Palat a demonstrat cât de dificil poate fi pentru o persoană obișnuită să accepte limitările vieții regale. Totuși, ar fi o simplificare să se afirme că toate persoanele din afara aristocrației reprezintă un risc. Istoria recentă arată exact contrariul: unele dintre cele mai apreciate figuri regale au venit din afara cercurilor nobiliare.

Adevărata provocare pare să fie alta: descendenții regali își aleg partenerii din dragoste, nu din rațiuni dinastice, așa cum se întâmpla acum un secol.

Acest lucru face familia regală mai umană și mai apropiată de public, dar înseamnă și că apar inevitabil personalități foarte diferite, cu ambiții, așteptări și viziuni proprii. Din această perspectivă, „autodistrugerea” despre care vorbesc criticii nu vine din căsătoriile mixte, ci din conflictele interne care devin publice.

În timp, este foarte probabil ca familia regală britanică să devină și mai puțin aristocratică. Copiii Prințului William și ai Prințului Harry vor crește într-o lume în care statutul social contează mult mai puțin decât compatibilitatea personală. Este greu de imaginat o revenire la căsătoriile exclusiv între familii princiare europene, model care deja aproape a dispărut.

Există însă un pericol real pentru monarhie, dar nu cel la care se gândesc adepții teoriei „blestemului”. Riscul este pierderea identității instituționale. Dacă membrii familiei regale ajung să se comporte exclusiv ca vedete, influenceri sau celebrități, publicul ar putea începe să se întrebe de ce mai este necesară monarhia. Forța Coroanei britanice a fost întotdeauna echilibrul dintre apropierea de oameni și misterul instituției.

Din acest motiv, Regele Charles al III-lea și, probabil, viitorul rege, actualul Prinț William par să favorizeze o monarhie mai restrânsă, mai disciplinată și mai concentrată pe datorie. Ei nu par îngrijorați că prinții și prințesele se căsătoresc cu oameni obișnuiți; sunt mult mai preocupați de păstrarea loialității față de instituție. În viziunea lor, ceea ce poate amenința cu adevărat Casa Windsor nu este sângele „din popor”, ci lipsa de angajament față de rolul regal.

Foto: Profimedia