Blugii se poartă și la Casa Regală! Imagini inedite cu Principele Radu

Ai spune că o piesă vestimentară atât de urbană și de casual precum o pereche de pantaloni de blugi nu va face parte niciodată din garderoba unui membru al Familiei Regale. Dar, așa cum odinioară însăși Prințesa Diana ne-a arătat, există contexte în care chiar și jeanșii pot fi... regali.

Pe 7 iunie, Principele Radu a împlinit 64 de ani. FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale
Pe 7 iunie, Principele Radu a împlinit 64 de ani. FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale

Nu ne-amintim să-l fi văzut vreodată pe Principele Radu atât de relaxat. Mereu la patru ace, mereu pedant în costumele sale impecabil croite de couturierul Alexandru Ciucu, designerul de costume bărbătești care are de peste un deceniu calitatea de Furnizor al Casei Regale, ori având un aer foarte oficial purtând uniforma militară, soțul Majestății Sale Margareta a acordat mereu o atenție specială imaginii sale. Și, cu toate că cele mai multe analize estetice le facem pe ținutele doamnelor, de data aceasta ne-a atras atenția însuși Principele consort, prin alegerea sa vestimentară îndrăzneață.

Prezent, ca în fiecare an, la finala Cupei Reginei și finala Cupei Regelui la Oină - ca reprezentant al Custodelui Coroanei, sub al cărei patronaj funcționează Federația Română de Oină - Principele Radu a ales pentru întâlnirea sa cu sportivii pe Stadionul Național „Arcul de Triumf” din București o ținută casual-chic, cu blugi și mocasini. Și, deși nu a renunțat la cămașa albă și la sacoul cu nasturi metalici, această combinație este una inedită, dar și fresh în același timp.

Adecvată evenimentului de pe gazon, ținuta i-a permis Principelui consort o anume lejeritate în mișcări, ceea ce l-a făcut și foarte popular printre participanți. Așa cum se obișnuiește, cupele, medaliile și diplomele echipelor campioane au fost înmânate de Alteța Sa Regală Principele Radu, care a semnat, de asemenea, tricourile, mingile şi bastoanele oferite echipelor câştigătoare: A.C.S. Frontiera Tomis (care a câștigat Cupa Regelui) și C.S.M. Râmnicu Sărat (care a câștigat Cupa Reginei).

Și, dacă tot s-au împlinit anul acesta 125 de ani de la disputarea primului campionat național de oină, Principele Radu s-a lăsat prins în hora prieteniei și s-a bucurat de moment cu cei prezenți.

FOTO: Daniel Angelescu, Casa Majestății Sale



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg