Bunica regală! Scenă emoționantă cu Regina Rania a Iordaniei, care își ține nepoata în brațe întâia oară

Renia Rania a Iordaniei e protagonista unui clip video emoționant! Ea și-a luat nepoata pentru prima dată în brațe, pe Prințesa, Iman, care a venit pe lume sâmbătă, 3 august.

Regina Rania cu Prințesa Iman, nepoata ei Foto Instagram 4 jpg

Regina Rania este deja o bunică afectuoasă, după ce fiul ei cel mare, Prințul moștenitor Hussein și soția sa, Prințesa Rajwa, și-au întâmpinat primul copil. Moștenitorul tronului iordanian a confirmat nașterea fiicei sale, Prințesa Iman, sâmbătă, iar mama lui, care a devenit bunică, este în mod clar îndrăgostită de noul membru al familiei.

Regina Rania a fost văzută ținându-și nepoata în brațe, în timp ce o prezenta pe micuță celorlalți membri ai familiei. Într-un carusel de imagini distribuit pe Instagram, soțul Raniei, Regele Abdullah al Iordaniei, a fost, de asemenea, văzut întâlnindu-și primul nepot, în timp ce o altă imagine o arată pe Rania legănând bebelușul, în spital. Prințesa Salma a fost, de asemenea, văzută ținându-și nepoata în brațe, micuța fiind îmbrăcată într-o rochiță albă cu flori, în timp ce Prințul Hashem privea bebelușul cu multă dragoste.

Cea mai emoționantă fotografie pe care Regina Rania a împărtășit-o cu fanii a fost cea în care tatăl Hussein își legăna fetița, iar fața lui era o adevărată imagine a dragostei și adorației. În descrierea pozelor, Regina Rania a scris: „Iman, deja ai pus stăpânire pe inima mea. Familia noastră nu a fost niciodată mai fericită!"

Nașterea Prințesei Iman a fost anunțată pe 3 august, printr-o declarație a Palatului Hașemit: "Curtea Regală Hașemită este încântată să anunțe că Altețele Lor Regale Prințul Moștenitor Al Hussein bin Abdullah al II-lea și Prințesa Rajwa Al Hussein au fost binecuvântați, la 3 august 2024, cu o fetiță pe care au numit-o Iman. Curtea Regală Hașemită transmite sincere felicitări și cele mai bune urări Altețelor Lor Regale și Majestăților Lor Regele Abdullah al II-lea și Regina Rania Al Abdullah cu această fericită ocazie”.

„Altețele Lor Regale sunt extrem de bucuroase și recunoscătoare pentru venirea pe lume a primului lor născut și fac apel la binevoitori să ia în considerare donarea către Fondul Al-Aman pentru viitorul orfanilor în loc să trimită cadouri sau flori".

Prințul Hussein și Prințesa Rajwa ai Iordaniei au declarat publicației HELLO! ARABIA: „Suntem foarte bucuroși să începem acest nou capitol din viața noastră. Familia noastră se mărește și suntem încântați să o primim în familie pe micuța noastră."

În ciuda nașterii, linia de succesiune la tronul iordanian nu a fost modificată. Familia regală iordaniană funcționează conform regulilor de primogenitură agnatică, ceea ce înseamnă că femeile sunt excluse de la tron și de la linia de succesiune.

Foto: Regina Rania Instagram 



Recente pe Ok! Magazine

Isabelle Huppert a jucat o pe Alphonsine Plessis în Doamna cu camelii (1983), profimedia 0473353123 jpg
Regina Victoria   profimedia 0214206946 jpg
Anmer Hall, Printul William, Kate Middleton, foto Pinterest jpg
Meghan și Thomas Markle jpeg
Regina Sofia a Spania la nunța Prințesei Teodora a Greciei Foto Getty Images (5) jpg
Principele Nicolae și Ioana Doletti foto Historia webp
Nunta regală dintre Prințesa Maria Immaculata de Liechtenstein și Zurab Dzidziguri   Instagram jpg
Prințul Wilhelm al Prusiei și Prințesa Elisa  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry, profimedia 1079562268 jpg
Kate, William, George, Charlotte și Louis de Wales, Paște 2026, Profimedia (1) jpg
Regina Sonja la Malaga, Profimedia (1) jpg
Prințesa Kate, Prințul William, Prințesa Charlotte, Prințul George și Prințul Louis la Jocurile Commonwealth   GettyImages 2287867730 jpg
Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png