Când se mută William și Kate în casa visurilor! Mai e foarte puțin până când vor trăi într-o nouă locuință spectaculoasă

Actualizat:

Prințul William și Kate Middleton se pregătesc să se mute în noua lor casă din Windsor. Cuplul regal și copiii lor speră să se stabilească în Forest Lodge, o proprietate cu opt dormitoare, până la începutul lunii noiembrie.

Kate Middleton, Prințul William, George, Charlotte și Louis Foto Profimedia (2) jpg

Familia regală britanică se pregătește pentru o nouă mutare. Prințul William și Prințesa Kate, alături de copiii lor, se vor muta în noua lor casă din Windsor în următoarele săptămâni. Forest Lodge, o proprietate cu opt dormitoare situată în Windsor Great Park, va deveni „casa pentru totdeauna” a cuplului regal.

Surse apropiate familiei au declarat pentru People.com că Prințul și Prințesa de Wales speră să se mute până la începutul lunii noiembrie.

Mutarea mai rapidă decât era planificat inițial

Inițial, se anunțase că familia regală urma să se mute până la Crăciun. Cu toate acestea, lucrările de renovare au avansat mai repede decât se aștepta. De asemenea, s-a creat un cordon de securitate de 150 de acri în jurul proprietății, în acord cu Ministerul de Interne.

Personalul a început deja să mute obiecte personale în noua locuință. Prințesa Kate s-a ocupat personal de alegerea mobilierului și a decorațiunilor pentru noul cămin.

Mutarea marchează un nou început pentru familia regală, după câțiva ani plini de provocări. Surse apropiate cuplului au declarat că, deși s-au bucurat de perioada petrecută la Adelaide Cottage, actuala lor reședință, aceasta este asociată și cu unele dintre cele mai traumatizante și dificile momente din viața lor de adulți.

În august 2022, la doar câteva săptămâni după ce s-au mutat în Adelaide Cottage, familia a suferit pierderea Reginei Elisabeta. Apoi, la începutul anului 2024, au primit veștile șocante ale diagnosticelor de cancer pentru Prințesa Kate și Regele Charles.

Într-un interviu recent, Prințul William a mărturisit: „Îngrijorarea sau stresul legate de partea de familie mă copleșesc destul de mult. Pentru că e mai personal – e mai mult despre sentimente, e mai mult despre perturbarea ritmului.”

O casă pe termen lung

Forest Lodge este văzută acum ca locuința pe termen lung a familiei regale. Sursele People.com susțin că celebrul cuplu intenționează să rămână aici chiar și atunci când William va urca pe tron. Personalul familiei, inclusiv bona copiilor, Maria Turrion Borrallo, care este alături de familie încă de când Prințul George era bebeluș, va locui în alte proprietăți mai mici din zonă. Pe lângă noua lor casă din Windsor, familia regală mai deține Anmer Hall în Norfolk și o reședință la Palatul Kensington din Londra. 

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kate, William, Harry, Meghan, GettyImages (1) jpg
FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg