Când va fi încoronat Regele Charles? Cât de diferită va fi ceremonia față de cea a mamei sale, Elisabeta?

Nimic nu este încă anunțat oficial despre încoronarea Regelui Charles, încă ceva detalii tot au transpirat în presă. 

Regele Charles FOTO Fetty Images

Se pare că ceremonia formală de încoronare a Regelui Charles al III-lea va fi una destul de diferită de cea de care a avut parte mama acestuia, Regina Elisabeta a II-a: un spectacolul grandios de trei ore într-o zi ploioasă din iunie 1953.

„Regele a spus că se așteaptă ca ceremonia lui să fie mai scurtă și mai rapidă", a declarat Bob Morris, membru al personalului onorific al Unității de Constituție de la Universitatea College London. „A existat un interval de 16 luni între urcarea Elisabetei pe tron și încoronarea ei efectivă. Se bănuiește că încoronarea lui Charles va avea loc în iunie anul viitor", a mai spus Morris.

Într-adevăr, umblă vorba prin regat că ceremonia tradițională de încoronare a lui Charles ar putea avea loc la sfârșitul primăverii viitoare. Acest lucru ar însemna că evenimentul are loc la aproximativ nouă luni după moartea Reginei Elisabeta, pe 8 septembrie anul curent.

După cum notează familia regală pe site-ul său, evenimentul va fi o „ceremonie religioasă solemnă” condusă de Arhiepiscopul de Canterbury, care „a rămas, în esență, aceeași de o mie de ani”. Și în ultimii 900 din acești ani, încoronarea a avut loc la Westminster Abbey din Londra. Peste 8.000 de oameni au participat la încoronarea Elisabetei a II-a, pe 2 iunie 1953, dar din motive de sănătate și siguranță, printre alte considerente, este așteptată o audiență nu mai mare de 2.000 de oameni în cazul lui Charles.

„Cred că vom vedea o încoronare mai rentabilă decât am văzut-o în trecut, doar ca o chestiune de respect și pentru a arăta că Regele Charles este conștient de situația economică grea prin care trec acum oamenii”, continuă Morris.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nepoatele lui Grace Kelly Profimedia jpg
Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg