Căpitanul Peter Townsend i-a sucit mințile Prințesei Margaret de când aceasta avea 15 ani! ”Nu trebuia!”

Fanii serialului ”The Crown” știu deja povestea tristă dintre sora cea mică a Reginei Elisabeta și un titrat căpitan de la Palat, pe care l-a cunoscut în adolescență.

Prințesa Margaret și Căpitan Peter Townsend, Foto Profimedia
Prințesa Margaret și Căpitan Peter Townsend, Foto Profimedia

Acum, noi detalii ies la iveală. Potrivit unei doamne din compania Prințesei, Peter Townsend a încurajat-o sentimental pe rebela soră a răposatei Regine Elisabeta.

Verdictul lui Lady Anne Glenconner asupra lui Peter Townsend nu este măgulitor, deși el a câștigat trei medalii ca pilot de luptă înainte de a fi făcut cavaler al lui George al VI-lea în 1944. Potrivit DailyMail, Peter Townsend, care a murit în 1995, și-ar fi amintit la momentul numirii sale că Margaret era „nimic ieșit din comun, așa cum este orice fată de 14 ani”.

Dar Lady Anne, în vârstă de 91 de ani, spune că sora reginei Elisabeta a II-a și-a amintit altfel povestea.

Apropiata surorii Reginei Elisabeta a afirmat că acest căpitan ar fi încercat să o seducă pe Margaret încă din adolescența sa, lucru complet greșit, afirmă aceasta. Doamna din compania Prințesei consideră că Peter Townsend n-a jucat deloc corect, sucind mințile unei adolescente, atât de vulnerabilă la vârsta aceea. Este de înțeles atunci de ce Prințesa Margaret a fost atât de marcată de acest bărbat, la vremea respectivă... căsătorit.

Căci fluturii specifici adolescenței pot marca pe viață o astfel de pasiune. Un melanj de pericol și pasiune căruia rebela mezină regală nu i s-a putut împotrivi.

Povestea lor a sfârșit cum nu se poate mai prost. Deși a divorțat pentru ea, Regina Elisabeta nu a permis ca o legătură oficială să aibă loc între ei. Bărbatul a fost delegat în alte părți ale lumi, pentru ca Prințesa să-l uite. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, chiar dacă Margaret și-a refăcut viața ulterior. Inima ei a rămas cumva, toată viața să-i aparțină căpitanului.

Povestea lor de amor a fost intensă și tulburătoare, unul dintre marile regrete ale vieții pentru Prințesa Margaret.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg