Care mai este starea de sănătate a Regelui Mihai

Actualizat:
principesa margareta regele mihai jpg jpeg

Cu ocazia aniversării Crucii Roşii în România, Alteţa Sa Regală Principele Radu a dat declaraţii cu privire la starea în care se află monarhul României.

image

Luni, Crucea Roşie Română a împlinit 140 de ani de la înfiinţare, prilej pentru care Casa Regală a organizat un eveniment dedicat organizaţiei umanitare, dat fiind îndelunga colaborare a Familiei Regale cu această instituţie, încă de pe vremea Reginei Elisabeta a României.

image

După dezvelirea unei plăci aniversare la sediul Crucii Roşii Române din Bucureşti, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au fost gazdele unei sărbători organizate în grădina Palatului Elisabeta, la care au participat reprezentanţi ai preşedinţiei, ai guvernului şi ai Corpului Diplomatic, dar şi oameni de cultură, personalităţi ale societăţii civile, parteneri şi prieteni ai Crucii Roşii (vezi galeria foto de mai jos).

image

Întrebat, printre altele, care este starea de sănătate a Regelui Mihai, Principele Radu a declarat că situaţia este una depreciativă, dar "nu de îngrijorare imediată". Iată ce a spus pentru TVR.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (5) jpg
Împărăteasa Teodora jucată de Sarah Bernhardt, profimedia 0383875627 jpg
Meghan Markle cu tatăl ei, Thomas Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Regina Maria la bordul transatlanticului SS Leviathan   captură de ecran 5 jpg
Regele Felipe cu Infanta Sofia  profimedia 1145747545 jpg
Edward și Wallis Simpson profimedia 0210169534 jpg
kate middleton costum albastru profimedia jpg
Prințul William cu Cate Blanchett, Hannah Waddingham and Robert Irwin la The Graham Norton Show  profimedia 1145765072 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Prințesa Moștenitoare Leonor și Prințesa Sofia la Gala Premiilor Prințesa de Asturia, Profimedia (4) jpg
Meghan gătește, profimedia 1056468245 jpg
Louise de Kéroualle  foto   Profimedia jpg
Kate cu cască de protecție, Profimedia (1) jpg
andrew-  fergie
Prințesa Leonor profimedia 1120789246 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Marie Caroline de Bourbon Două Sicilii, Ducesă de Berry   profimedia 1016634643 jpg
Meghan Markle și Prințul Harry getty images jpg
Prințese care fac Armata   case regale (2) jpg