Casa Prinţului Charles poate fi vizitată! Iată când!

Actualizat:
clarence house z jpg jpeg

Veşti minunate pentru simpatizanţii casei regale britanice. Clarence House, reşedinţa oficială a Prinţului Charles şi a Ducesei de Cornwall, are porţile deschise pentru curioşi, însă pentru o perioadă limitată.

image

Astfel, toţi cei care vor să vadă cum arată pe interior reşedinţa dispusă pe cinci etaje a Prinţului Charles o pot face de astăzi, 1 august, până pe 31 august.

Clarence House a fost construită între anii 1825 – 1927 şi a intrat în istorie drept reşedinţa regalităţilor. Asta pentru că timp de 50 de ani a fost reşedinţa Reginei Mamă (din 1953 – 2002), iar ulterior i-a seervit drept casă Prinţului William  (din 2003 până în 2011, când s-a căsătorit) şi chiar fratelui său, Prinţului Harry ( din 2003 până în 2012).

 Iar dacă sunteţi interesaţi de vizita acestei case, aflaţi că turul va cuprinde şi o vizită în grădina reşedinţei. Aceste camere mai sunt incluse în turul oficial: ” The Morning Room”, „The Library”, ”The Dining Room” şi ”The Garden Room” – aceasta din urmă fiind camera unde Charles şi Camilla primesc vizite oficiale.

Turul de 45 de minute este cu adevărat incitant, mai ales că mobilierul a rămas aproape acelaşi din timpul Reginei Mamă.

În Clarance House se găsesc şi câteva picturi importante din secolul XX, ce le aparţin pictorilor precum John Piper, Graham Sutherland şi Augustus John.

image

Biletul acestui tur este de 10 lire pentru un adult.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg