Cât costă rochia purtată de Kate Middleton la ceremonia de redeschidere a unui muzeu celebru din Londra. Ducesa a transmis: ”E mai bine fără turişti”

Actualizat:
1 profimedia 0611545616 jpg jpeg

Ducesa de Cambridge a fost prezentă la redeschiderea celebrului muzeu ”Victoria şi Albert” din Londra. Kate a participat la ceremonie, transmiţând şi un mesaj londonezilor.

Este recomandată vizitarea muzeelor şi galeriilor de artă acum, când nu mai sunt turişti. Dată fiind situaţia sanitară, lipsa turiştilor poate fi într-adevăr o binecuvântare pentru cei care doresc să viziteze toate punctele culturale din Londra, care înainte de pandemie erau sufocate de turişti.

2 profimedia 0611545535 jpg jpeg

Kate s-a prezentat foarte elegant, ca de obicei. A purtat o rochie semnată de designer-ul său preferat, Alessandra Rich Alessandra Rich în valoare de 1900 de euro.

5 profimedia 0611580359 jpg jpeg

Ducesa a fost prezentă la acest eveniment ieri, în ziua în care familia regală a anunţat un viitor bebeluş în toamnă, cel al prinţesei Beatrice, nepoata reginei Elisabeta.

Kate Middleton a studiat istoria artei la facultate, iar muzeul V&A se află sub patronajul regal al acesteia. Ducesa de Cambridge poartă în premieră acestă ţinută a creatoarei sale preferate, Alessandra Rich, în valoare de 1900 de euro, la care a accesorizat pantofi Jennifer Chamandi, în valoare de 650 de euro, şi o poşetă neagră, tip clutch.

4 profimedia 0611545575 jpg jpeg

Kate este cunoscută pentru rafinamentul său, nici de data aceasta nefăcând excepţie: coafura impecabilă şi lănţişoarele delicate de aur finisându-i look-ul de ducesă veritabilă.

Foto: Profimediaimages



Recente pe Ok! Magazine

Prințul Harry, Duce de Sussex, GettyImages (1) jpg
Contesa Marie Tarnowska, GettyImages 3305706 jpg
Prinții rebeli Alexandre Grimaldi și Antoine de Massy   Profimedia, Instagram jpg
Prințul Bilarab bin Haitham al Said   Casa Regală din Oman jpg
Regina Letizia si Printesa Charlene la incoronare jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
Kate Middleton și Prințesa Rajwa foto getty images jpg
Marius Borg Hoiby   profimedia 1132835517 jpg
Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg