Ce planuri are Charles pentru Castelul Balmoral? El preferă să stea la Birkkhall

Reședința scoțiană preferată a Reginei Elisabeta a II-a nu e și preferata actualului suveran, care are alt loc special în care vrea să-și petreacă vacanțele.

Balmoral scotland pixabay jpg

Castelul Balmoral, în care regretata regină a Angliei și-a petrecut cele mai multe vacanțe și în care și-a dat și ultima suflare, pe 8 septembrie 2022, se va redeschide pentru public între 1 aprilie și 31 iulie 2023. Să fie, oare, ultim sezon de vară înainte de a se deschide publicului pe tot parcursul anului? Regele Charles al III-lea are în plan acest lucru, și nu doar pentru Balmoral, ci și pentru alte reședințe regale.

Magnifica clădire scoțiană, scena ultimelor clipe ale Elisabetei a II-a și destinația preferată de vacanță de vară a familiei Windsor, se pregătește să primească noi vizitatori. "Balmoral se va redeschide pentru public la 1 aprilie 2023. Așteptăm cu nerăbdare să vă întâmpinăm din nou pentru a vă bucura de pacea și liniștea din incinta castelului!", se arată într-un anunț postat pe pagina oficială de Instagram.

În 2022, castelul s-a închis pe 2 august, înainte de sosirea Reginei pentru vacanța de vară. Apoi, s-a redeschis la 3 octombrie, la trei săptămâni după moartea ei. 

Castelul Balmoral - la fel ca Sandringham și Windsor - face parte din proprietatea privată a Regelui și este deschis publicului din aprilie până în iulie. În prezent, doar Castelul Windsor este deschis tot timpul anului, atrăgând aproximativ 1,6 milioane de vizitatori în fiecare an.

Ca și în anii precedenți, vizitatorii nu vor avea acces la apartamentele private, însă se vor putea plimba prin sala de bal, unde vor fi expuse fotografii ale monarhilor care au stat la Balmoral. Tot o călătorie fotografică de la Regina Victoria până în prezent, intitulată Monarchs at Balmoral, va avea loc până la încoronarea lui Charles al III-lea, pe 6 mai 2023.

Dar un tur la Castelul Balmoral înseamnă și vizitarea parcului și grădinilor. Se poate face chiar un tur de două ore cu o mașină de teren pe domeniul regal sau drumeții prin pădure.

În Scoția, Charles preferă conacul Birkhall

Cu câteva luni înainte de încoronare, Regele Charles al III-lea își pune încet, dar sigur, amprenta. Și mai ales în ceea ce privește reședințele regale. El a ales să nu se instaleze deocamdată la Palatul Buckingham, preferând confortul obișnuit de la Clarence House, și ar dori să facă unele dintre ele mai accesibile publicului - și din rațiuni financiare, și pentru că Charles își dorește o monarhie mai relaxată.

În prezent, camerele de stat ale celebrului palat londonez sunt deja deschise în timpul vacanței de vară, din iulie până în septembrie. De asemenea, în timpul lunilor de iarnă, de vineri până duminică, sunt oferite tururi ghidate la anumite ore, de vineri până duminică. Aproximativ 500.000 de persoane vizitează Palatul Buckingham în fiecare an, potrivit cotidianului britanic "The Telegraph".

Charles si Regina Elisabeta la Birkhall Manor   GettyImages 90640476 jpg

Potrivit unor surse apropiate Palatului, noul monarh ar lua în considerare și posibilitatea de a deschide Castelul Balmoral pentru public chiar și în timpul vizitelor sale private. Subiectul ridică însă unele semne de întrebare, deoarece Carol al III-lea nu și-a ascuns niciodată intenția de a se stabili la Birkhall Manor, aflat în apropiere de reședința regală. Acest conac din Aberdeenshire îi este foarte drag, fiind moștenit de la bunica sa, Regina Mamă, și a fost și locul în care el și Camilla și-au petrecut luna de miere în 2005. Un refugiu de pace pe care regele dorește să îl țină secret pentru moment...



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Stephanie de Monaco și fiica sa, Pauline Ducruet, fac afaceri cu costume de baie  Instagram jpg
Meghan Markle în negru, GettyImages jpg
Prințesa Astrid a Norvegiei, Profimedia (2) jpg
Regina Mary de Modena   profimedia 0986621836 jpg
Geanta Dior Diana, Camilla (2) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Catherine de Medici cu Nostradamus, profimedia 0333573081 jpg
Harry și Meghan gânditori jpg
Kate și William la dineul de stat din 18 martie 2026 în cinstea cuplului prezidențial nigerian, Foto Profimedia (6) jpg
Cei patru regali (16) jpg
Charlene de Monaco, definiția stilului regal prețios jpg
Marchiza de Montespan  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Regina Elisabeta cu Prințul Philip  foto   profimedia 0694722059 jpg
Regina Mary, verdict surprinzător despre Mette Marit, profimedia 0873736293 jpg
Portretul Ceciliei Gallerani, Doamna cu hermină, Artist Leonardo da Vinci, cca  1490, profimedia 0963267829 jpg
Regele Charles și Regina Camilla alături de președintele francez Emmanuel Macron și prima doamnă Brigitte Macron, Profimedia (2) jpg
Ignacio de Bourbon, zis și Nacho de Bourbon, verișorul Regelui Felipe care participă la Insula Iubirii cu Nayades Lospitao   TeleCinco jpg
Major Johnny sau Johnny Thompson, garda Regelui Charles   Casa Regală belgiană, Profimedia jpg

Parteneri

Radu Dragusin (Facebook, Fiorentina) jpg
festivitate deschidere an scolar 2024 2025 jpg
pasager imobilizat banda adeziva foto X  aviationbrk jpg
pisica garfield in grecia png
Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, condamnat la închisoare pe viață pentru genocid  jpeg
Adrian Cioroianu și Gheorghe Piperea png
București in 1986, Sursa Fortepan  Urbán Tamás (5) jpg
image png
Phantom prabusit Greece High Definition jpg