Conacul Eastwell din Anglia, unde s-a născut Regina Maria, a fost transformat în hotel de lux FOTO

Actualizat:
1 regina maria copilarie eastwell jpg jpeg

Bunica Regelui Mihai a avut origini englezeşti, fiind născută la Ashford, în comitatul Kent. Familia Regală tocmai a vizitat vechiul conac, odată cu dezvelirea primei statui a Reginei Maria din afara graniţelor României.

Regina Maria s-a născut la Eastwell Manor, domeniul din Ashford al părinţilor săi, Prinţul Alfred, Duce de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria şi Marea Ducesa Maria Alexandrovna a Rusiei. Viitoarea suverană a României Mari a scris, în memoriile sale, despre locul său natal: “frumosul Eastwell cu marea sa casă gri, cu parcul său minunat, cu turmele de căprioare şi pitoreştile vaci scoţiene, cu lacul, pădurea, grădinea cu bătrânul cedru care era casa noastră din poveşti.”

Tatăl Reginei Maria a locuit la Eastwell până în 1893, atunci când a moştenit tronul Ducatului de Saxa-Coburg-Gotha de la unchiul său Ernest al II-lea, cumnatul Reginei Victoria.

image

Eastwell Park, locul naşterii Principesei Maria de Edinburgh, viitoarea suverană a României, a devenit cunoscut în România prin intermediul cărţii "Povesteai vieţii mele", memoriile Reginei Maria publicate mai întâi în Regatul Unit la mijlocul anilor 1930.

Situat în Kent, Eastwell are o semnificaţie istorică aparte, începând din perioada saxonă, continuând cu Hugo de Montfort şi până în zilele noastre. Pe modelul altor castele şi conace, de câteva decenii încoace, clădirea a fost transformată într-un hotel a cărui faimă este legată de numele rezidenţilor nobiliari sau regali: familia de Edinburgh, părinţii Reginei Maria au locuit aici pentru aproape 12 ani, doi dintre copiii lor, Principesele Maria şi Beatrice fiind născute la Eastwell Park. Acum, aici se organizează nunţi, weekenduri de relaxare, evenimente private, degustări de vinuri din propria podgorie, petreceri de Crăciun şi Revelion, recitaluri şi serate de teatru ori de lectură, spectacole pe gheaţă, cinema în aer liber, partide de golf, expoziţii de maşini retro, seri de Treasure Hunting şi Murder Mistery.

image

Conacul a revenit în atenţie odată cu evenimentele organizate în Marea Britanie cu prilejul Centenarului Marii Uniri, când Majestatea Sa Margarta, împreună cu Principele Radu, dar şi cu Principesa Elena şi Alexander Nixon au întreprins o vizită oficială, prima a Custodelui Regal de când a preluat şefia casei regale din România.

Astfel, în timp ce Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu erau primiţi la Buckingham de Regina Elisabeta a II-a (verişoară a Regelui Mihai), Principesa Elena şi Alexander Nixon participau la inaugurarea primei statui a Reginei Maria din afara ţării. Monumentul, realizat de sculptorul Valentin Duicu, este amplasat în Elwick Place, spaţiu aflat în mijlocul unui nou centru civic din Ashford, în proximitatea zonei istorice şi a Parcului Victoria, principala zonă verde a oraşului, care poartă numele vestitei suverane, bunica paternă a reginei.

image


Recente pe Ok! Magazine

Kate în maro, profimedia 1136021283 jpg
Regina Elisabeta a II a și Paul McCartney de la Beatles   profimedia 1024858263 jpg
Prințesa Beatrice de York, Edoardo Mapelli Mozzi, Sarah Ferguson, Zara Tindall, Mike Tindall la Royal Ascot   profimedia 1011877534 jpg
Nicolae al României și Alina Foto Facebook jpg
Prințul Christian al Danemarcei a împlinit 21 de ani, Foto Casa Regală Daneză (3) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (2) jpg
Meghan Markle GettyImages 2300340117 jpg
Maria Antoaneta  foto   profimedia 0910165714 jpg
Regina Letizia a Spaniei, Profimedia (10) jpg
Harry și Meghan la Nottingham, Profimedia (1) jpg
Contrast Harry Regele Charles, Profimedia jpg
Meghan Markle profimedia 1143555418 jpg
Regele Ferdinand, Regina Maria, profimedia 0676866552 jpg
Prințul William vs Prințul Harry   profimedia 0844371978 jpg
Roddy Llewellyn iubitul Prințesei Margaret GettyImages jpg
Prințul Andrew  foto   Profimedia jpg
Charles Spencer și Meghan Markle   Profimedia jpg
Sofia Palazuelo Leonor și Sofia profimedia 1142684804 jpg