Cum a arătat frumoasa Principesă Ileana a României în ziua nunţii ei de la Sinaia, din 1931?

Actualizat:
1 ileana a romaniei jpg jpeg

Principesa Ileana a fost fiica cea mică a celui de-al doilea rege al României, Ferdinand, şi a soţiei acestuia, Regina Maria.

Totodată, cea care a trăit între anii 1909 şi 1991 a fost una dintre cele mai frumoase prinţese pe care le-a văzut ţara noastră. Ileana a fost a cincea născută dintre cei şase copii ai familiei regale române, fraţii ei fiind viitorul Rege Carol al II-lea, Principesele Elisabeta şi Maria şi Principii Nicolae şi Mircea, ultimul, mezinul, decedând la doar trei ani din cauza febrei tifoide.

4 principesa ileana 1 jpg jpeg

Ileana, considerată copilul preferat al Reginei Maria, a fost privită, în acele vremuri, ca una dintre cele mai frumoase prinţese europene. În plus, aceasta a fost şi o fire aventuroasă şi sportivă, fiind atrasă de sporturi nautice precum înotul şi iahtingul. 

2 ileana 2 jpg jpeg

Dacă Regina Maria o voia măritată cu un prinţ strain, dar care să se stabilească în România, fratele ei mai mare, noul Rege Carol al II-lea, deranjat de popularitatea ei, voia s-o vadă căsătorită cu un pretendent care să-i ceară să se mute cu el în străinătate. Însuşi Carol este cel care mijloceşte întâlnirea dintre sora sa şi Arhiducele austriac Anton de Habsburg, prinţ de Toscana, "un băiat foarte frumos, înalt, blond, sportiv, distins". Cu toate că mariajul ei a fost unul aranjat, Ileana s-a îndrăgostit de cel sortit să-i fie soţ şi a fost chiar şi ea de acord cu nunta. 

Ileana şi Arhiducele Anton s-au căsătorit în cadrul unui ceremonii organizate pe 26 iulie 1931, la Castelul Pelişor din Sinaia. Nunta, ultima din România a unui membru al familiei regale suverane, a fost catalogată de presa străină ca fiind una extravagantă. 

La eveniment au sosit invitaţi din familiile regale europene, reprezentanţi ai altor state şi numeroşi ziarişti trimişi chiar şi de peste Ocean. Mirii au plecat în luna de miere chiar după nuntă şi au petrecut o săptămână la Bran, apoi au pornit într-un voiaj prin Europa. Cei doi au avut împreună nu mai puţin de şase copii, dar au divorţat în anul 1954, după exilul principesei din ţara ei natală, în urma abolirii monarhiei.

Ileana s-a recăsătorit cu doctorul Ştefan Isărescu, pe care l-a cunoscut în America, dar a divorţat şi de acesta, în 1961, după ce a luat decizia de a se călugări, devenind Maica Alexandra.



Recente pe Ok! Magazine

Prințesa Stephanie de Monaco și fiica sa, Pauline Ducruet, fac afaceri cu costume de baie  Instagram jpg
Meghan Markle în negru, GettyImages jpg
Prințesa Astrid a Norvegiei, Profimedia (2) jpg
Regina Mary de Modena   profimedia 0986621836 jpg
Geanta Dior Diana, Camilla (2) jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Catherine de Medici cu Nostradamus, profimedia 0333573081 jpg
Harry și Meghan gânditori jpg
Kate și William la dineul de stat din 18 martie 2026 în cinstea cuplului prezidențial nigerian, Foto Profimedia (6) jpg
Cei patru regali (16) jpg
Charlene de Monaco, definiția stilului regal prețios jpg
Marchiza de Montespan  foto   Profimedia prelucrată cu AI png
Regina Elisabeta cu Prințul Philip  foto   profimedia 0694722059 jpg
Regina Mary, verdict surprinzător despre Mette Marit, profimedia 0873736293 jpg
Portretul Ceciliei Gallerani, Doamna cu hermină, Artist Leonardo da Vinci, cca  1490, profimedia 0963267829 jpg
Regele Charles și Regina Camilla alături de președintele francez Emmanuel Macron și prima doamnă Brigitte Macron, Profimedia (2) jpg
Ignacio de Bourbon, zis și Nacho de Bourbon, verișorul Regelui Felipe care participă la Insula Iubirii cu Nayades Lospitao   TeleCinco jpg
Major Johnny sau Johnny Thompson, garda Regelui Charles   Casa Regală belgiană, Profimedia jpg