Cum arată viitorul Casei Regale elene după moartea ultimului rege grec, Constantin?

Fiul regretatului monarh, Prinţul moştenitor Pavlos, a oferit recent un interviu la fix 40 de zile de la înmormântarea regală de la Atena.

Printul Pavlos al Greciei si Printesa Marie Chantal   profimedia 0721503573 jpg

Au trecut șase săptămâni de când Regele Constantin al Greciei a încetat din viață la vârsta de 82 de ani. În urma acestui eveniment, Prințul moștenitor Pavlos și soția sa, Prințesa Marie-Chantal au fost nevoiți să reunească rudele elene din toată Europa și, de asemenea, să ia unele decizii importante cu privire la viitorul Casei Regale greceşti.

Acum, Prințul moștenitor Pavlos și-a împărtășit punctul de vedere cu privire la legăturile familiei sale cu Grecia și la propriul său rol de șef al Familiei Regale grecești, în primul său interviu de la moartea tatălui său.

Printul Pavlos al Greciei   profimedia 0749978592 jpg

Întrebat despre noua sa poziție, Pavlos a declarat pentru revista franceză "Point de Vue" că: "Am moștenit acest rol de la tatăl meu, care nu este asociat cu nicio responsabilitate la nivel de stat, ci doar la nivel de familie. Rolul meu va fi... să fiu un bun exemplu pentru familie. Vom continua să fim uniți și să păstrăm legături puternice cu țara noastră."

Interviul a coincis cu cea de-a 40-a zi de la moartea lui Constantin. În vârstă de 55 de ani, acesta a profitat de ocazie pentru a mulțumi poporului grec pentru sprijinul acordat. "Aș dori să mulțumesc poporului grec pentru respectul pe care l-a arătat față de tatăl meu și față de noi", a spus el. "Nu contează dacă oamenii sunt regaliști sau nu. Ei au adus un omagiu unei figuri istorice, o parte din istoria Greciei. În numele familiei mele, le mulțumesc din toată inima".

Prontesa Marie Chantal si Printul Pavlos al Greciei   profimedia 0674184296 jpg

Prințul moştenitor Pavlos și Marie-Chantal sunt căsătoriți din 1995 și au împreună cinci copii: Maria-Olympia (26), Constantin Alexios (24), Achileas-Andreas (22), Odysseas Kimon (18) și Aristidis-Stavros (14). Cuplul locuiește în prezent în New York, dar, în urma decesului lui Constantin, s-ar putea muta permanent în Grecia. Totuși, această chestiune rămâne încă în discuție, Pavlos nedorind să confirme niciuna dintre variante, preferând să spună că vrea să petreacă mai mult timp în țara sa natală.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Regele Charles în Antigua și Barbuda GettyImages 2302603427 jpg
Kate & William, Prințul și Prințesa de Wales, Profimedia jpg
Kate vs Camilla, mâncare, Profimedia (2) jpg
Regina Jetsun Pema Bhutan, Profimedia (1) jpg
Diana, GettyImages (4) jpg
Pregătiri de Crăciun cu Meghan Markle   As Ever Instagram jpg
Regele Abdullah și Regina Rania profimedia 1140712355 jpg
Femeie văduvă medievală profimedia 1018192620 jpg
Prințul Sverre Magnus, Regele Haakon, Prințesa Ingrid Alexandra și Prințesa Martha Louise la funeraliile Regelui Harald   profimedia 1132750698 jpg
Prințesa Sofia a Suediei și Prințul Carl Philip al Suediei în 2023   GettyImages 1682942380 jpg
Charlene, Albert de Monaco și Prințesa de Hanovra la slujba comemorativă pentru Papa 1 jpg
Regele Felipe al VI lea al Spaniei și Regina Letizia a Spaniei profimedia 1149306668 jpg
Sarah Ferguson și Prințul Andrew foto profimedia 1048755914 jpg
știre fake despre Meghan Markle generată cu AI   captură de ecran (3) jpg
Prințesa Diana, Prințul Charles, Camilla Parker Bowles  foto   Profimedia jpg
Prințul William și George GettyImages 2252545276 jpg
Familia regală olandeză, profimedia 1102864638 jpg
Regina Maria și actrița Marioara Voiculescu   Casa Regală, Wikipedia jpg